Liviu Voinea (FMI): Inflația actuală va fi temporară, factorii ei determinanți sunt tranzitorii

Liviu Voinea (FMI): Inflația actuală va fi temporară, factorii ei determinanți sunt tranzitorii

Telex » Știri 10 decembrie 2021  

Inflația care afectează în prezent economia globală va fi temporară, deoarece factorii care o cauzează sunt de natură tranzitorie, a declarat Liviu Voinea, consultant senior al Fondului Monetar Internațional, în cadrul Bucharest Forum 2021, organizat de Institutul Aspen România, relatează Agerpres. „Per total, economia globală este în prezent într-o stare mai bună decât era cu un an în urmă. Dar a apărut o provocare importantă - inflația. Inflația crește rapid peste tot pe glob și ar putea încetini revenirea economică și să determine o rapidă înăsprire monetară și fiscală care să afecteze grupurile sociale cele mai vulnerabile. Incertitudinea despre evoluția inflației survine în primul rând din evoluția pandemiei, din durata problemelor de distribuție - pe care deja le trăim, și din felul în care așteptările despre inflație vor evolua. Dacă privim la factorii care determină această creștere a inflației, ei sunt de natură tranzitorie: scăderea inflației în anul anterior, revenirea cererii - care nu a fost cauzată de creșterea veniturilor, ci de creșterea disponibilității unor venituri - aglomerarea lanțurilor de aprovizionare, întârzierea livrărilor - acestea nefiind permanente - dar și de creșterea majoră a prețurilor la energie, în special la gaz. (...) Diferența cumulativă a veniturilor, care arată pierderea cumulată a salariilor începând de la momentul de vârf al veniturilor de dinaintea unei crize, este un indicator care în majoritatea economiilor în dezvoltare e încă negativ, și este departe de a se ameliora, lucru care sugerează că presiunile inflaționiste curente pot scădea în viitor pe partea de cerere. Un alt argument pentru caracterul tranzitoriu al inflației este însuși succesul pachetelor de sprijin fiscal, care a dus la limitarea pierderilor economice mult mai rapid decât în cazul altor crize anterioare, iar datorită acestor pachete de sprijin, economisirile excedentare acumulate în timpul crizei se transformă acum în consum, fenomen care nu va avea efecte pe termen lung, deoarece există un număr limitat al acestor sume economisite. Prin urmare, e de așteptat ca ratele de creștere a inflației să fie temporare”, a menționat Liviu Voinea.

Pe de altă parte, reprezentantul FMI a atras atenția că incertitudinile față de proiecțiile fiscale, inclusiv ale României, rămân neobișnuit de ridicate. „Aspectul general este că pachetele fiscale masive oferite în timpul pandemiei, în România și în alte țări de pe glob au ajutat serios economia, prevenind o contracție economică mult mai serioasă și pierderi mai mari de locuri de muncă. De asemenea, ele au prevenit creșterea inegalităților cauzate de provocările creșterii șomajului și de restrângerea mobilității. Dar aceste pachete de sprijin fiscal au ridicat peste tot deficitul și datoria guvernamentală la niveluri fără precedent. Spre exemplu, stocul de datorii globale a crescut în doar un singur an cu aproape o treime, atingând acum mai mult de 250% din PIB-ul global. Și cu toate că este de așteptat ca deficitele fiscale să scadă în 2021 în România și în majoritatea țărilor, pe parcurs ce sprijinul legat de pandemie se termină și încasările reîncep să crească întrucâtva, totuși aceste cifre sunt mult mai mari decât înainte de pandemie. Iar incertitudinile față de proiecțiile fiscale - la nivel mondial, nu numai ale României - rămân neobișnuit de ridicate”, a precizat Liviu Voinea.

Consultantul senior al FMI a afirmat că măsurile de sprijin fiscal pentru limitarea efectelor economice ale pandemiei nu vor putea fi acordate la nesfârșit, astfel că aceste măsuri de sprijin trebuie mai bine țintite către cei care au nevoie de ele. „Partea pozitivă e că rata vaccinării, mai rapidă decât era de așteptat, ar putea grăbi sfârșitul pandemiei, crescând puternic colectarea încasărilor și reducând nevoia de sprijin suplimentar. Partea negativă e că un declin economic prelungit, înăsprirea condițiilor de finanțare din cauza datoriei crescute, volatilitatea în prețurile materialelor, care deja e vizibilă, acestea ar putea încetini recuperarea economică. În general, cu cât e mai lungă pandemia, cu atât e mai mare provocarea pentru finanțele publice”, a spus oficialul FMI.

Potrivit sursei citate, revenirea la nivelul datoriilor de dinainte de pandemie ar necesita echilibrări fiscale mai serioase decât cele de dinainte de pandemie.

„Un lucru foarte dificil, nu doar din cauza cheltuielilor legate de pandemie, ci și din cauza factorilor de presiune structurală pre-existentă pandemiei, cum ar fi îmbătrânirea populației. Termenul de timp potrivit pentru reducerea deficitelor depinde de fiecare țară în parte și depinde de stadiul pandemiei, vulnerabilitățile existente, riscul de «economic scarring» permanent, calitatea cheltuielilor publice și de multe altele. Deci, prioritățile politicii fiscale ar trebui să includă continuarea acordării de sprijini, acolo unde este nevoie, în timp ce vaccinările continuă și recuperarea economiei accelerează. Totuși, măsurile de sprijin trebuie să fie mai bine țintite, către grupurile sociale vulnerabile și către companiile vulnerabile, urmărindu-se astfel o transformare digitală, verde, și incluzivă a economiilor, contracarându-se astfel slăbiciuni de lungă durată ale finanțelor publice o dată ce economia își va reveni puternic. Deși paradigma s-a mutat dinspre măsurile de austeritate către sprijinul fiscal, pierderile în economie nu s-au schimbat, deci măsurile nu vor putea continua la nesfârșit. Totodată, e nevoie de dezvoltarea de strategii fiscale pe termen mediu pentru a contracara riscuri fiscale și de finanțare, și de reînnoire a eforturilor pentru atingerea țintelor de dezvoltare sustenabilă”, a arătat Liviu Voinea.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.