Lucrările de modernizare şi reparaţii la pistele 1 şi 2 ale Aeroportului Henri Coandă încep la 12 aprilie

Lucrările de modernizare și reparații la pistele 1 și 2 ale Aeroportului Henri Coandă încep la 12 aprilie

Telex » Știri 4 aprilie 2018  

Compania Națională de Aeroporturi București (CNAB)a programat pentru perioada următoare mai multe lucrări de reparații și întreținere, care includ modernizarea pistei 1 a Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB) și intervenții la pista 2 pentru ca aceasta să devină operațională pe întreaga lungime (3500 m). Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, acestea vor începe din 12 aprilie a.c. și presupun repararea dalelor de beton degradate de la platforma 1 și a căilor de rulare aferente; lucrări de întreținere a stratului de uzură la căile de rulare, inclusiv așternerea unui nou strat asfaltic; lucrări pentru operaționalizarea balizajului luminos CAT III A la pista 2. Intervențiile se vor face în etape, pentru ca operarea zborurilor pe AIHCB să fie cât mai puțin afectată.

„Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a desfăşurat şi va desfăşura în continuare acţiuni specifice de supraveghere în conformitate cu prevederile Regulamentului European 139, pentru menținerea siguranţei zborului pe AIHCB. Specialiștii AACR evaluează în mod regulat pistele, căile de rulare și platformele aeroportului”, se subliniază în comunicat.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor precizează că, în vederea menținerii siguranței operațiunilor aeriene, în ultimii ani s-a derulat permanent un program de reparații curente la pista 1 a aeroportului Henri Coandă, până în prezent fiind înlocuită suprafața de rulare în proporție de 80%.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.