MADR: A fost prelungit, până la 15 iunie, termenul pentru depunerea cererii unice de plată

MADR: A fost prelungit, până la 15 iunie, termenul pentru depunerea cererii unice de plată

Telex » Știri 22 mai 2020  

Update: OUG nr. 81/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 26 mai 2020.

Executivul a adoptat o Ordonanță de urgență care modifică și completează OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură. Prin noul act normativ se prelungesc termenele de depunere a cererilor unice de plată și a celor pentru notificarea modificărilor aduse cererilor unice de plată pentru anul 2020. „Măsura survine în urma adoptării de către Comisia Europeană a Regulamentului 501/2020 de punere în aplicare a derogării de la Regulamentul european nr. 809/2014, pentru sprijinirea fermierilor afectați de reducerea mobilității precum și a respectării unor norme de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID 19”, precizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat. Data finală de depunere a cererii unice de plată fără penalizări pentru anul 2020 nu poate depăși 15 iunie. De asemenea, s-a prelungit termenul de încheiere și depunere a tabelului centralizator ca document justificativ al utilizării terenurilor, pe care trebuie să îl întocmească asociațiile crescătorilor de animale sau composesoratele, până la data limită de depunere a modificărilor la cererea unică de plată.

Potrivit MADR, de prevederile acestei OUG vor beneficia circa 850.000 fermieri.

Totodată, noul act normativ clarifică unele dispoziții existente, astfel încât acestea să fie conforme cu regulamentele Uniunii Europene în vigoare. Astfel, au fost abrogate unele reglementări referitoare la Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT), în vederea respectării prevederii Regulamentului 1307/2013, conform căreia condițiile specifice de acordare a ANT sunt identice cu cele pentru acordarea Plăților Naționale Directe Complementare, aferente anului 2013. De asemenea, au fost clarificate anumite condiții privind schema simplificată pentru micii fermieri, pentru a conferi precizie textului privind cuantumul plății și durata aplicării schemei (2015-2020).

În plus, au fost modificate prevederile privind anunțarea controalelor la fața locului, avându-se în vedere că preavizul nu depășește 14 zile, iar în cazul controalelor la fața locului ale cererilor de plată pentru animale, în cadrul măsurilor de sprijin pentru animale, preavizul nu depășește 48 de ore. MADR precizează că modificarea OUG 3/2015 nu are impact bugetar.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.