MADR: Credite mai avantajoase pentru fermieri prin Împrumutul cu partajarea riscului la nivel de portofoliu, finanţat din PNDR
Numărul 9, 12-18 martie 2019 » Fonduri europene
Guvernul României, prin MADR, şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), au semnat cu Fondul European de Investiţii (FEI) un acord de finanţare în vederea implementării instrumentului financiar Împrumut cu partajarea riscului la nivel de portofoliu. Astfel, fermierii vor avea posibilitatea să acceseze credite în condiţii mai avantajoase, finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Potrivit unui comunicat al ministerului, MADR a pus la dispoziţie fonduri din PNDR în valoare de 93.875.487 euro pentru acordarea de credite fermierilor şi antreprenorilor din spaţiul rural pentru finanţarea unor investiţii şi a capitalului de lucru, necesare în cadrul următoarelor măsuri: 4.1 Investiţii în exploataţii agricole; 4.1a Investiţii în exploataţii pomicole; 4.2 Investiţii pentru procesarea/marketingul produselor agricole; 4.2a Investiţii pentru procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol; 6.4 Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole; proiecte prin LEADER care răspund la obiectivele submăsurilor menţionate. „Astfel, cei interesaţi se pot adresa băncilor selectate, respectiv Banca Comercială Română, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank pentru informaţii suplimentare legate de condiţiile de acordare a creditelor, inclusiv pentru asigurarea cofinanţării private pentru proiectele de investiţii sprijinite prin granturi PNDR”, se menţionează în comunicat. (Al.R.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”