MADR: Modificări la schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
Telex » Știri 3 octombrie 2019
Guvernul a aprobat o Hotărâre care modifică HG nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. „Prin acest act normativ se completează lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat ce vizează institutele/staţiunile de cercetare-dezvoltare, eliminându-se astfel situaţiile discriminatorii privitoare la institutele care au ca obiect de activitate testarea şi înregistrarea soiurilor la accesarea schemei de ajutor, începând cu anul 2020”, precizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat.
De asemenea, va creşte suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2019, de la 580 milioane lei la 595,606 milioane lei. Aceste modificări vizează includerea institutelor care au ca obiect de activitate testarea şi înregistrarea soiurilor în categoria beneficiarilor schemei de ajutor de stat prin reducerea accizei la motorina utilizată şi completarea resurselor financiare necesare pentru plata ajutorului de stat aferent perioadei aprilie-iunie 2019. Impactul financiar este de 15,606 milioane lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru MADR pe anul 2019.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Actuala „ofensivă” a cărţii înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susţinere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziţii de excepţie cu opere ale marilor artişti plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenuşăreasă” la podiumul premianţilor
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat şi de un important festival cinematografic