Marcel Boloș: Încep primele investiții în sistemul public de sănătate; vom da startul apelurilor pentru spitalele regionale de la Iași, Cluj și Craiova

Marcel Boloș: Încep primele investiții în sistemul public de sănătate; vom da startul apelurilor pentru spitalele regionale de la Iași, Cluj și Craiova

Telex » Știri 8 martie 2023  

Anul acesta încep primele investiții în sistemul public de sănătate prin programul special dedicat acestui sector, astfel încât, până la finalul lui 2023, va putea fi accesat peste 90% din bugetul record de 5,9 miliarde de euro, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, citat de Agerpres, în 2023, prin Programul Sănătate, vor fi deschise 79 de apeluri în valoare totală de 5,45 miliarde de euro pentru investiții în infrastructura de sănătate, servicii de screening, medicină de familie și medicină școlară, precum și pentru digitalizarea sistemului public de sănătate și soluții de cercetare cu aplicabilitate în domeniul medical.

"Anul acesta încep primele investiții în sistemul public de sănătate prin programul special dedicat acestui sector, astfel încât până la finalul lui 2023 va putea fi accesat peste 90% din bugetul record de 5,8 miliarde de euro. Deci în următoarele luni vom da oficial startul apelurilor pentru spitalele regionale de la Iași, Cluj și Craiova, pentru cel puțin 7 spitale județene, cât și pentru modernizarea și dotarea spitalelor publice municipale și orășenești, investiții în ambulatorii sau cabinete ale medicilor de familie sau medicină școlară", a afirmat Marcel Boloș.

Mai mult, a adăugat ministrul, o mare parte a fondurilor disponibile prin Programul Sănătate va fi dirijată către prevenție, primul apel pentru servicii de screening urmând a fi lansat în trimestrul 3 al acestui an, pentru ca numărul deceselor din boli tratabile să se micșoreze considerabil.

"Numărul estimat de beneficiari ai serviciilor de prevenție finanțate este de aproximativ 800.000 de persoane. De asemenea, finanțează programe de screening pentru depistarea din timp a unor afecțiuni oncologice, dar și pentru altele precum tuberculoză sau hepatite. Este important de subliniat că tot începând din acest an se vor putea accesa fondurile destinate digitalizării sistemului prin dezvoltarea Observatorului Național pentru Date în Sănătate. În esență, odată ce toate aceste investiții se vor finaliza, România va deveni o țară în care nu pășești cu frică într-o unitate medicală", a precizat Boloș.

Programul Sănătate este un program multifond finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European, cu o alocare totală de 5,88 miliarde euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030 prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, precum și în reziliența sistemului de sănătate. În cadrul Programului Sănătate, vor mai fi deschise apeluri de proiecte în cursul anilor 2024, 2025 și 2026.

Acesta va finanța șapte priorități de investiții: creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive; servicii de reabilitare, paliație și spitalizare pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate; creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate; investiții în infrastructuri spitalicești noi; abordări inovative în cercetarea din domeniul medical; digitalizarea sistemului medical; măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant.

Rezultatele așteptate după implementarea investițiilor sunt următoarele: trei spitale regionale de urgență construite și dotate (Iași, Cluj, Craiova); cel puțin șapte spitale (spitale județene, monospecialitate centre de transplant) nou construite și dotate; 20 spitale publice mici, municipale și orășenești construite/reabilitate și dotate; 300 cabinete medici de familie reabilitate și dotate; 105 cabinete de asistență medicală școlară/sănătate orală reabilitate și dotate și 25 de unități mobile achiziționate; 41 de unități mobile achiziționate pentru programul național de vaccinare; 44 de ambulatorii în care se vor implementa programe de screening reabilitate și dotate; 45 de unități sanitare publice integrate spitalelor de pediatrie/spitale publice care au secții de pediatrie reabilitate și dotate, inclusiv prin investiții în dotarea de cabinete de asistență medicală stomatologică care să furnizeze servicii de asistență medicală stomatologică acordată copiilor, inclusiv copiilor cu nevoi speciale; 24 de centre de sănătate mintală reabilitate și dotate; 33 de dispensare tuberculoză reabilitate și dotate; 317 persoane care beneficiază de screening; 12 unități sanitare care furnizează servicii de reabilitare/ recuperare reabilitate și dotate; 24 de unități sanitare care furnizează servicii de paliație construite/reabilitate și dotate; 12 unități sanitare care tratează pacienți critici (ex. cu patologie vasculară cerebrală acută, politraumă) extinse/ reabilitate și dotate; zece unități sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici - USTACC - extinse/reabilitate și dotate; două unități sanitare publice care tratează pacienți critici - mari arși - dotate; 16 unități sanitare publice unde se realizează îngrijirea pacienților cu boli rare reabilitate și dotate; trei operațiuni strategice de cercetare implementate în domeniile: vaccinuri, combaterea cancerului și genomică; dezvoltarea și implementarea Observatorului Național pentru Date în Sănătate; dezvoltarea unor soluții integrate de e-sănătate, un centru de excelență în protonoterapie construit și dotat; două institute oncologice/două unități sanitare publice de interes național care diagnostichează și tratează cancer dotate; patru unități sanitare publice de interes regional/ județean care diagnostichează și tratează cancer dotate; Institutul de Oncologie București - (construcție și dotare); o unitate care coordonează activitatea de transplant (ANT) construită/reabilitată și dotată; două bănci de multițesut construite/reabilitate și dotate; opt unități sanitare acreditate pentru prelevare organe dotate cu sisteme ECMO; șase centre de transplant dotate cu laboratoare acreditate HLA (laborator de biologie moleculară pentru imunologia transplantului); Institutul Clinic Fundeni - clădire nouă (construcție și dotare).

Vor putea depune cereri de finanțare: Ministerul Sănătății și alte autorități publice centrale, autoritățile publice locale, unitățile sanitare publice, cabinetele medicilor de familie, instituțiile de învățământ publice, entitățile publice și private pentru domeniul cercetării medicale și alte entități publice. De asemenea, pot fi finanțate proiecte în parteneriat între autoritățile și instituțiile publice centrale și locale și unități sanitare; între entități publice și private în domeniul cercetării medicale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.