Marcel Boloș: Ne străduim să avem o țintă de deficit rezonabilă

Marcel Boloș: Ne străduim să avem o țintă de deficit rezonabilă

Telex » Știri 10 octombrie 2023  

Ministerul Finanțelor va veni cu un nou pachet de măsuri ce va fi pus în discuție, în perioada următoare, astfel încât acest exercițiu bugetar 2023 să se închidă cu bine, a declarat ministrul de resort, Marcel Boloș, citat de Agerpres. "Nu cred că poate astăzi cineva să dea asigurări că ținta de deficit bugetar de 4,4% din PIB va fi cea pe care o vom avea la sfârșitul lunii decembrie", a spus acesta, în deschiderea ședinței de tranzacționare a Bursei de Valori București, prilejuită de listarea celei de-a XIII-a emisiuni de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanțelor. Potrivit acestuia, sunt cheltuieli care "zboară din ritm în lunile noiembrie și decembrie" și "vom impune măsuri astfel încât cheltuielile să urmeze traiectoria din ianuarie până în septembrie, ca să obligăm ordonatorii de credite să își păstreze limita pe care au avut-o în cursul anului".

"Sigur că mie mi-ar plăcea, ca ministru al Finanțelor, să respectăm angajamentele față de Comisia Europeană și spre acest lucru ne îndreptăm toate eforturile noastre - și o să vedeți și un pachet de măsuri care va fi pus în discuție în perioada următoare pentru ca să ne închidem cu bine în acest exercițiu bugetar 2023, dar sunt o serie de lucruri care nu depind doar de deciziile Ministerului de Finanțe. Nu cred că poate astăzi cineva să dea asigurări că ținta de deficit bugetar de 4,4% din PIB va fi cea pe care o vom avea la sfârșitul lunii decembrie. Noi am spus că facem demersuri în acest sens și că în discuția cu Comisia Europeană a fost adusă ținta de 5,5% din PIB. Acestea sunt acum discuțiile cu Comisia Europeană", a susținut Marcel Boloș.

El a subliniat că orice depășire a țintei de deficit bugetar "determină consecințele pe care le știm".

"Ne străduim să avem o țintă de deficit rezonabilă, încât să nu riscăm decizii ale Comisiei Europene care să încurce implementarea fondurilor europene și, desigur, în momentul în care ținta de deficit bugetar nu este respectată, finanțatorii noștri instituționali își pun tot felul de probleme", a arătat ministrul.

Marcel Boloș a adăugat că Ministerul Finanțelor a încercat reducerea decalajului între veniturile planificate și veniturile încasate. "Am încercat să reducem acest gap între venituri planificate și venituri încasate. Media lunară a fost de câte 3 miliarde de lei. Am reușit în luna iulie să avem 1,5 miliarde lei, dar, după cum se cunoaște, august și septembrie sunt luni foarte sărace în colectare, fiindcă n-avem nici scadență la impozitul pe profit, și mai ales sunt luni în care și din cauza concediilor consumurile noastre se externalizează și, sigur, odată cu aceasta, scad și impozitele și taxele colectate la buget. Unde am înregistrat o ușoară scădere, care pune în dificultate ținta de deficit bugetar, este zona de contribuție la asigurările sociale. Analizăm să vedem care sunt cauzele și măsurile pe care trebuie să le luăm pe mai departe ca să respectăm ținta de deficit bugetar. Avem un angajament față de Comisia Europeană pe care ni l-am luat prin programul de convergență și a fost aprobat prin decizia Comisiei Europene, de 4,4% din PIB", a menționat acesta.

Ministrul a admis că România a avut un ritm destul de rapid al cheltuielilor de funcționare a statului, iar în prezent "lucrurile au intrat în normalitate", însă apar cheltuieli neprevăzute uneori, cum ar fi cele cu dobânzile, care trebuie achitate atunci când sunt scadențele, "destul de mari pentru ceea ce înseamnă datoria publică", inclusiv plata compensărilor la energie care pot să dea "bătăi de cap".

"Pot să vă asigur că dacă am avut un ritm destul de rapid, nici nu știu cum să-i spun, să fiu cât se poate de diplomat, al cheltuielilor de funcționare a statului, acum lucrurile au intrat în normalitate, însă apar cheltuielile acestea pe care noi nu le putem prevedea deseori, gen cheltuieli cu dobânzile pe care trebuie să le achităm atunci când sunt scadențele, destul de mari pentru ceea ce înseamnă datoria publică, și, din acest punct de vedere, inclusiv plata compensărilor la energie poate să ne dea bătăi de cap. Pot să vă asigur cu certitudine că avem banii necesari pentru finanțarea acestor cheltuieli, dar, știți cum e, chiar dacă ai banii necesari, totul se vede printr-un indicator de analiză, care este deficitul bugetar. Acela se citește în fiecare lună când îl afișăm și când îl punem pe site-ul Ministerului de Finanțe și de acolo începe judecata pentru lucrurile pe care le-am făcut și pe care nu le-am făcut", a adăugat Marcel Boloș.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.