Marți, 30 ianuarie 2024, la MNLR: Lansarea volumului „Și câinii pleacă în exil”, de Bata Marianov, și proiecția filmului „Scuturatul pomilor din Rai”, regia Ioan Cărmăzan

Marți, 30 ianuarie 2024, la MNLR: Lansarea volumului „Și câinii pleacă în exil”, de Bata Marianov, și proiecția filmului „Scuturatul pomilor din Rai”, regia Ioan Cărmăzan

Numărul 3, 23-30 ian. 2024  »  Roza vânturilor

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) și Editura Palimpsest organizează marți, 30 ianuarie 2024, de la ora 17.00, evenimentul de lansare a volumului „Și câinii pleacă în exil”, de Bata Marianov, și proiecția filmului „Scuturatul pomilor din Rai”, în regia lui Ioan Cărmăzan, în Sala Perpessicius, Str. Nicolae Crețulescu 8. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, la eveniment sunt invitați: Ioan Cristescu, directorul MNLR, Ioan Cărmăzan, regizor, Pavel Șușară, critic și istoric de artă, Ion Cocora, directorul Editurii Palimpsest, Dana Pocea, redactor la Editura Palimpsest.

Născut la Timișoara, sculptorul Bata Marianov a plecat în Germania în perioada comunistă, în 1984. În 1964 a fost exmatriculat pentru un an și trimis să lucreze la Mina de plumb de la Rușchița. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Sculptură, în 1970. A fost profesor de desen artistic și sculptură la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, între 1970 – 1973. Din 1971 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 1980 a înființat, împreună cu pictorul Sorin Dumitrescu, grupul artistic denumit inițial „4+1”, iar ulterior redenumit „8+1”, grup din care foarte curând vor face parte opt artiști: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Marin Gherasim și Florin Ciubotaru (pictori), Bata Marianov, Napoleon Tiron, Doru Covrig și Vasile Gorduz (sculptori). „+1” va fi Andrei Pleșu, teoreticianul și purtătorul de cuvânt al grupului. A plecat din România în Germania pentru multă vreme și cunoaște bine nevoile artiștilor emigrați în străinătate, atitudinea localnicilor din țările adoptive față de emigranții români. Din 1995 este membru fondator al Fundației Culturale pentru Arte Vizuale „ARCA”. Fundația a organizat două dintre cele mai importante evenimente artistice de pe scena culturală românească: Simpozionul Internațional de Sculptură Monumentală în Lemn, Gărâna, și Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna.

„O povestire cu două personaje (celelalte câteva sunt, în general, marginale, episodice, făcându-și apariția, mai mult sau mai puțin, din amintirile tenebroase ale autorului) fără întâmplări deosebite, factic, redusă doar la dialoguri – acest lucru este pus în fața cititorului. Bătrânelul cu nume de alint (Bata), fugind de colcăiala citadină și zarva vieții, hălăduiește într-un sat pitoresc, dar cu obiceiuri de orășean: lenevește apatic, visează, bea și filosofează, mefient față de toți și toate. În mod neașteptat, și la prima vedere fără un scop anume, în viața lui dă buzna o femeie – tânără, cu un nume arhaic (Damiana), tânără și coaptă, bine făcută și fragedă, vitală, enigmatică până în pânzele albe și deschisă până la inocență. (…) Aceste două lumi nu și-au întins una alteia mâinile, nici pentru confruntare, dar nici pentru îmbrățișare – dimpotrivă, prima atingere a eliminat posibilitatea celei de-a doua. Oricum ar fi, privit de la distanță, caruselul, care ne poate părea o iluzie optică, de fapt este întinderea brațelor din părți diferite, nu unul către celălalt, cu cu infinitul”, scrie pe coperta patru a volumului semnat Bata Marianov.

Intrarea este liberă.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.