MCID: Proiectele care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene primesc finanțare prin două apeluri noi

MCID: Proiectele care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene primesc finanțare prin două apeluri noi

Telex » Știri 21 septembrie 2023  

Două apeluri au fost lansate public de Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), împreună cu Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Potrivit unui comunicat al MCID, apelurile sunt aferente Acțiunii 1.3, Măsura 1.3.1 Finanțarea proiectelor care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene, din cadrul Priorității 1 a Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Apelurile sunt necompetitive, cu depunere continuă, până la epuizarea bugetelor, pe fiecare categorie de regiune, iar suma totală finanțată din Fondul european de dezvoltare regională este de 30 de milioane de euro.

Proiectele se depun în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, accesibil la: https://mysmis2021.gov.ro/, astfel:

♦ Pentru regiuni mai puțin dezvoltate (LDR):

APEL: PCIDIF/146/PCIDIF_P1/OP1/RSO1.1/PCIDIF_A3 - Finanțarea proiectelor care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene, în cadrul Acțiunii 1.3, pentru regiunile mai puțin dezvoltate;

♦ Pentru regiuni mai dezvoltate (MDR):

APEL: PCIDIF/144/PCIDIF_P1/OP1/RSO1.1/PCIDIF_A3 - Finanțarea proiectelor care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene, în cadrul Acțiunii 1.3, pentru regiunile mai dezvoltate.

Categoriile de solicitanți/parteneri care pot atrage finanțare prin apelurile deschise sunt institutele/centrele de cercetare, instituțiile de învățământ superior acreditate și întreprinderi mici (inclusiv microîntreprinderi) și mijlocii, pentru proiecte de tipul:

Proiecte de tip RO - EIC (EIC Accelerator și EIC Transition);

Proiecte de tip CATEDRE-ERA;

Proiecte de tip TEAMING;

Proiecte de tip RO-EIT;

Proiecte de tip RO-ESFRI-ERIC.

Parteneriatele vizează doar proiectele de tip TEAMING sau RO-ESFRI-ERIC.

Acțiunile sprijinite prin cele două apeluri vor contribui la agenda ERA, prin construirea de rețele europene durabile, de lungă durată între actorii cunoscuți în domeniul C&I, obiective care vizează generarea de noi talente, stimularea apariției sau implementării de noi soluții inovatoare.

Cei interesați pot accesa detalii privind cele două apeluri AICI.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.