MCIN: Harta Interactivă a Centenarului poate fi accesată pe site-ul centenar.gov.ro

MCIN: Harta Interactivă a Centenarului poate fi accesată pe site-ul centenar.gov.ro

Telex » Știri 23 octombrie 2018  

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) informează că pe site-ul centenar.gov.ro poate fi accesată Harta Interactivă a Centenarului care cuprinde proiectele ce se desfăşoară şi se vor desfăşura pe teritoriul României cu ocazia marcării Centenarului Marii Uniri sub egida MCIN, dar şi alte informaţii utile în legătură cu acest eveniment aniversar. Totodată, se regăseşte şi Galeria Centenar, care cuprinde o scurtă descriere a proiectelor, fotografii şi video realizate în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului şi încărcate de echipa MCIN pe site-ul amintit.

„Consider că în acest an important pentru România, este esenţial să încercăm să coagulăm acţiunile care se desfăşoară în 2018 la nivel naţional, în contextul omagierii Centenarului Marii Uniri, printr-o abordare şi o viziune integrată şi unitară”, a declarat ministrul de resort, George Ivaşcu.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.