MDLPA elaborează un proiect de lege privind reducerea decalajelor de dezvoltare

MDLPA elaborează un proiect de lege privind reducerea decalajelor de dezvoltare

Telex » Știri 16 februarie 2021  

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) anunţă că a iniţiat un grup de lucru intern pentru elaborarea unui pachet de măsuri integrate ce vor fi aprobate prin lege, în vederea reducerii disparităţilor teritoriale la nivel naţional. „Măsurile propuse vor viza aspecte instituţionale şi de infrastructură conectivă şi edilitară, inclusiv facilităţi economice şi fiscale, precum şi alte tipuri de intervenţii care să conducă la creşterea condiţiilor de viaţă, limitarea migraţiei populaţiei şi, implicit, la reducerea decalajelor majore între regiuni, judeţe şi medii de rezidenţă”, precizează MDLPA, într-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, la nivelul fiecărui judeţ, vor fi identificate UAT-urile rurale pentru care vor fi propuse spre implementare o serie de proiecte care să asigure infrastructura necesară şi să dezvolte capacitatea instituţională. De asemenea, pentru oraşele mici, cu probleme sociale şi economice, identificate în baza unor criterii obiective, vor fi propuse măsuri care să conducă la creşterea calităţii vieţii şi la asigurarea oportunităţilor economice. „Fiecare cetăţean, indiferent de localitatea în care trăieşte, are dreptul la dezvoltare. Avem nevoie de măsuri concrete pentru a reduce decalajele dintre nivelul de dezvoltare a regiunilor, judeţelor şi a localităţilor din interiorul acestora”, a subliniat ministrul de resort, Cseke Attila.

La finalul anului 2020, MDLPA a elaborat rapoartele privind starea teritoriului şi zonele rurale în declin, care evidenţiază o serie de tendinţe negative care generează decalaje majore de dezvoltare între regiuni, judeţe şi medii de rezidenţă, în funcţie de specificităţile geografice, oportunităţile economice, infrastructura conectivă, capitalul uman şi conjucturile istorice.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.