MEAT: Încep înscrierile pentru Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2023 – IT & Cyber Security – Iași

MEAT: Încep înscrierile pentru Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2023 – IT & Cyber Security – Iași

Telex » Știri 11 octombrie 2023  

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Iași (AIMM Iași) organizează, în perioada 1 – 3 noiembrie a.c., Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2023 – IT & Cyber Security – Iași. „Evenimentul se va desfășura, în incinta Palas Mall – Atrium, iar în perioada 4 – 5 noiembrie 2023 vor fi organizate ateliere de lucru, cursuri și dezbateri pe tematica generală a târgului, respectiv IT & Cyber Security”, precizează MEAT, într-un comunicat.

Operatorii economici interesați se pot înscrie pe site-ul www.programe-imm.ro, la secțiunea TIMM Iași. Aplicația va fi deschisă începând de mâine, 12 octombrie 2023, ora 10:00, până la 29 octombrie 2023, ora 20:00.

Potrivit reprezentanților MEAT, printre avantajele oferite operatorilor economici se numără asigurarea participării gratuite la târg pentru beneficiarii selectați în urma înscrierii electronice în cadrul programului și acordarea fiecărui participant a unei sume forfetare, în valoare de 2500 lei/beneficiar, pentru cheltuieli destinate deplasării și cazării participanților, condiționată de prezența zilnică la TIMM ediția 2023 pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului și de respectarea procedurii de implementare a programului.

În cadrul „Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii – TIMM 2023” vor putea fi implementate următoarele tipuri de acțiuni:
expoziție cu vânzare a produselor și serviciilor oferite de firmele participante,
organizarea de seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări în scopul promovării produselor și serviciilor realizate de participanți și activități de promovare a evenimentului.

Pot beneficia de prevederile programului întreprinderile mici și mijlocii definite conform Legii nr. 346/2004, care îndeplinesc, cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii: a) sunt organizate în baza Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale sau în baza OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri; b) au capital social integral privat; c) se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii conform prevederilor Legii nr. 346/2004; d) au completat formularul de înscriere (Anexa 1) în cadrul Programului, iar în urma verificării au fost selectați să participe la eveniment; e) nu au fost subiectul unei decizii / ordin de recuperare a unui ajutor de stat / de minimis a Comisiei Europene / al unui alt furnizor de ajutor, sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța a fost integral recuperată, inclusiv dobânda de recuperare aferentă; f) nu au depășit plafonul de minimis de 200.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare pentru o întreprindere unică, așa cum este acesta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 și 100.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare pentru beneficiarii care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene.

Cei interesați pot obține informații suplimentare accesând site-ul www.programe-imm.ro, secțiunea TIMM Iași, sau la sediul AIMM Iași: Bd. Tudor Vladimirescu, nr. 45 A, bl. B2, parter, Iași, județul Iași, tel: 0371402212, email: oficiuiasi2@imm.gov.ro, agentia.iasi@imm.gov.ro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.