MEEMA: Noi localităţi şi zone din România atestate ca staţiuni turistice de interes naţional şi local

MEEMA: Noi localități și zone din România atestate ca stațiuni turistice de interes național și local

Telex » Știri 23 octombrie 2020  

Până în acest moment, în ţara noastră sunt atestate 52 de stațiuni turistice de interes național și 87 de interes local

Lista staţiunilor turistice de interes naţional şi local a fost completată de Guvern, prin Hotărâre, cu alte 13 localităţi sau zone din ţară, potrivit unul comunicat al Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA). Astfel, în urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, și, totodată, ținând cont de potențialul turistic, dar și de resursele naturale și antropice, comuna Ocna Șugatag (jud. Maramureș) a fost atestată ca stațiune turistică de interes național, iar alte 12 localități, respectiv Anina (jud. Caraș-Severin), Cavnic (jud. Maramureș), Dorna-Arini (jud. Suceava), Ghioroc (jud. Arad), Gura Siriului (jud. Buzău), Sadova (jud. Suceava), Săcele (jud. Brașov), Sânnicolau Mare (jud. Timiș), Sighetu Marmației (jud. Maramureș), Ștei (jud. Bihor), Tulucești (jud. Galați), Vatra Moldoviței (jud. Suceava), cât și Zona turistică a comunei Borș (jud. Bihor), au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.

Pe termen lung și mediu, atestarea localităților menționate ca stațiuni turistice de interes național sau local, după caz, va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și, astfel, vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând și creșterea circulației turistice.

De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic şi, în egală măsură, va contribui creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.

Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de stațiuni turistice de interes național și 87 de interes local.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.