MEEMA propune acordarea de sprijin financiar din fonduri naționale pentru întreprinderi a căror activitate comercială a fost întreruptă din cauza pandemiei

MEEMA propune acordarea de sprijin financiar din fonduri naționale pentru întreprinderi a căror activitate comercială a fost întreruptă din cauza pandemiei

Telex » Știri 4 decembrie 2020  

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) a publicat, pe site-ul instituţiei, pentru consultare, un proiect de OUG privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri naționale pentru întreprinderi a căror activitate comercială a fost întreruptă parțial sau total în perioada stării de urgență și a stării de alertă, în contextul crizei COVID-19. Potrivit iniţiatorilor, proiectul are în vedere crearea unor forme de sprijin sau instrumente din fonduri nerambursabile pentru pentru plata unei cote din chiriile datorate pentru întreprinderile din centrele comerciale mari care au avut activitatea întreruptă total pentru o perioadă de cel puțin două luni, conform Ordonanțelor militare din cauza pandemiei SARS-CoV-2.

Sprijinul din fonduri externe nerambursabile va fi acordat de MEEMA.

Sistemul informatic integrat va fi proiectat și dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pe baza cerințelor operaționale furnizate de MEEMA, în scopul gestionării acordării sprijinului financiar pentru beneficiarii schemei de ajutor de stat. Se va crea un mecanism financiar specific, care va permite ministerului de resort să finanțeze întreprinderile într-un termen foarte scurt.

Bugetul alocat pentru acordarea ajutorului de stat în cadrul Schemei este în valoare totală de 160 milioane lei. Numărul estimat de beneficiari ai ajutorului de stat este de maximum 3.000.

Cererile de finanțare depuse în cadrul Programului vor fi selectate la finanțare pe baza principiului primul venit – primul servit, respectiv criterii de eligibilitate stabilite pe baza acestui act normativ și a procedurii de implementare ce va fi elaborată și aprobată de MEEMA în maximum 15 zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Potrivit MEEMA, va fi acordat un „ajutor de stat nerambursabil din fonduri publice pentru a acoperi o parte din costurile cu chiriile pentru întreprinderile a căror activitate a fost suspendată de Guvern pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, respectiv pentru perioada 16 martie 2020 – 15 iunie 2020. Granturile vor reprezenta echivalentul a 50% din valoarea chiriei aferentă lunii februarie 2020 pentru maximum 3 luni (15 martie – 15 iunie 2020), acordate potrivit modalităților prevăzute în ordonanța de urgență, fără a depăși 800.000 euro/beneficiar. Granturile au ca sursă de finanțare fondurile naționale nerambursabile și va exista  o obligație de cofinanțare proprie a beneficiarilor în cadrul Programului, destinată întreprinderilor a căror activitate curentă a fost întreruptă prin ordonanțe militare”.

Granturile se acordă pe bază de contract de finanțare încheiat cu respectarea prevederilor legale naționale, întreprinderilor înfiinţate în baza prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, şi care îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanţare, condiţiile de eligibilitate prevăzute în schema de ajutor de stat, inclusiv cele impuse de legislaţia în domeniul ajutoarelor de stat.

Această măsură se va acorda după obținerea deciziei de aprobare din partea Comisiei Europene.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.