MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Mesajul Oficiului Național al Registrului Comerțului, transmis de directorul general, Luiza Mardare

Mesajul Oficiului Național al Registrului Comerțului, transmis de directorul general, Luiza Mardare

Numărul 27-28, 16-29 iul. 2025  »  #ZNCR2025 - A XXI-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român

Bună ziua, doamnelor și domnilor, onorată asistență! În primul rând, țin să mulțumesc organizatorilor pentru invitația de a participa la acest important eveniment. Profesioniștii din domeniul contabilității au avut și vor avea un cuvânt hotărâtor în ceea ce privește deciziile pe care le vor lua cei care asigură managementul unei firme și nu numai pentru că, în mod firesc, aspectele de ordin economic, social și politic interferează cu acest domeniu.

Gestionarea informațiilor financiare este vitală, fie că este vorba de o mică afacere sau de o mare companie, deoarece constituie fundamentul oricărei decizii strategice.

Încă de la începuturi, organizarea activității contabile a fost în mod organic legată de registrele comerțului, cu diverse particularități de la o țară la alta. Așa s-a întâmplat și în țara noastră, unde legiferarea activității contabile a fost în strânsă legătură cu reglementările care vizau instituirea serviciului public de înregistrare și publicitatea profesioniștilor. Deși au funcții diferite, contabilitatea și registrul comerțului reprezintă aspecte esențiale pentru orice afacere.

În acest sens, între cele două există o conexiune puternică, deoarece informațiile înregistrate în Registrul Comerțului sunt folosite în contabilitate. Noile tehnologii informaționale au modificat natura și aspectul mediului competitiv, iar a gândi digital și a acționa inteligent reprezintă un deziderat, nu doar în sfera contabilității, ci pentru noi toți, cei care, într-un fel sau altul, acționăm direct sau indirect asupra mediului economic.

Într-o lume tot mai digitalizată și uneori chiar dependentă de tehnologie, adaptarea la cerințele prezentului nu este doar o tendință, ci o necesitate de care depinde viitorul nostru al tuturor.

Tehnologiile emergente, cum ar fi inteligența artificială, au vocația de a crește eficiența din punct de vedere profesional, creând noi oportunități, dar în mod proporțional aduc cu ele noi situații cărora societatea trebuie să le facă față. Pe măsură ce tehnologiile digitale transformă mediul de afaceri, firmele se angajează în tranzacții financiare tot mai complexe, devenind astfel mai predispuse la fraudă și gestionarea ilicită a finanțelor. În pas cu acest fenomen, autoritățile statale își concentrează eforturile pe reglementări care încearcă să prevină frauda financiară și eventualele tentative de direcționare ilicită a fluxurilor financiare.

În concluzie, putem spune că dezvoltarea piețelor de capital și prosperitatea economică, în general, sunt în strânsă legătură cu respectarea legilor și a standardelor etice, iar aceste deziderate nu pot fi atinse fără profesioniști veritabili în domeniul contabilității. Tocmai de aceea este de datoria noastră a tuturor să contribuim la consolidarea acestei profesii și la adaptarea sa la toate provocările pe care le va aduce viitorul.

Vă mulțumesc! Vă urez un călduros la mulți ani, sănătate și numai bine!




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.