Metodologia de acordare a voucherelor pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID, publicată în Monitorul Oficial
Telex » Știri
14 septembrie 2021
Ordinul nr. 1863/2021 al ministrului interimar al sănătății privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 876 din 13 septembrie 2021. Conform actului normativ, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport hârtie, respectiv 5 tichete în valoare de 20 lei fiecare.
Persoanele vaccinate cu schema completă vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a efectuat ultima doză, în baza registrului de evidență operat. Voucherele se pot ridica în termen de 60 de zile de la data inoculării ultimei doze.
Vor beneficia de vouchere toate persoanele care s-au imunizat după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență care prevede acordarea voucherelor în valoare de 100 lei pentru persoanele vaccinate anti-COVID 19 cu schema completă, respectiv începând cu data de 31 august 2021.
Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor realiza procedura de achiziție, în regim de urgență, a serviciilor de tipărire și emitere a tichetelor de masă în termen de 10 zile de la data alocării de către Ministerul Sănătății a fondurilor necesare pentru această destinație. După achiziționarea tichetelor de masă, direcțiile de sănătate publică le vor distribui în termen de 5 zile către centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie și ambulatoriile de specialitate unde se realizează procesul de vaccinare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”