MF: Din 17 iulie, o nouă ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, în care donatorii de sânge au cea mai mare dobândă

MF: Din 17 iulie, o nouă ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, în care donatorii de sânge au cea mai mare dobândă

Telex » Știri 13 iulie 2023  

Ministerul Finanțelor (MF) anunță continuarea parteneriatului cu Morning Glory și Rock FM, printr-o nouă ediție, cea de-a doua, a programului de titluri de stat FIDELIS în care se oferă o tranșă specială donatorilor de sânge. „După o primă ediție a programului FIDELIS din 2023 care a adus 1000 noi donatori și investiții de 3,06 miliarde lei, am vrut ca acest demers de succes, între Ministerul Finanțelor și Rock FM, să continue, pentru că încurajăm donarea cu cele mai mari dobânzi pentru cei care vor să își investească economiile în titluri de stat. Pe lângă dobânda de 7,3%, oferim și un prag de subscriere de zece ori mai mic pentru donatori, de la 5.000 la doar 500 de lei. Fiecare dintre noi poate fi un ambasador al acestei inițiative, îndemnând familia, prietenii, colegii și comunitatea în general să se alăture eforturilor noastre de a face uitată afirmația că în România este lipsă acută de sânge. O singură donație de sânge poate fi împărțită în mai multe componente, care pot ajuta la tratarea unor afecțiuni grave, accidente, intervenții chirurgicale și boli cronice; fie că este vorba de un pacient într-un spital, un nou-născut prematur sau o persoană aflată într-o situație de urgență. Colegii au efectuat demersurile pentru a avea un centru de colectare și în sediul ministerului. Vă îndemn cu căldură să donați și să faceți diferența. Da, programul zilnic poate fi aglomerat, dar vă asigur că fiecare clipă dedicată acestui proces este o investiție, atunci când rezultatul este șansa la viață pentru altcineva”, a transmis ministrul Marcel Boloș, citat într-un comunicat al MF.

Astfel, investitorii care se vor alătura campaniei "România are sânge de rocker" vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziția de titluri de stat emise în lei, cu scadența la un an, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții.

De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.

Perioada de desfășurare a acestei ediții este 17 – 28 iulie.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează pe 17 iulie va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6,30% și respectiv 7,20%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,85%, respectiv 5,45%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

MF precizează că, în procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS, nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro; www.brd.ro; www.alphabank.ro; www.bvb.ro - Programul FIDELIS).

Ce trebuie să știe cei care donează sânge

Pentru a putea dona sânge, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să abă vârsta cuprinsă între 18-60 ani; să fie cetățean român sau (în cazul străinilor) să abă rezidența legală pe teritoriul României de minimum 1 an și să poată comunica minimal în limba română; să aibă asupra sa un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar); să abă o stare generală fizică și psihică bună; să abă greutatea >/= 50 kg; să abă tensiunea arterială sistolică între 10 și 18 mmHg; să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni; să nu fie în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.); să nu abă predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni; femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare; rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite); vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.

Donatorii mai au o serie de beneficii: adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB; o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/ facultate; bonuri de masă în valoare de 67 lei, valabile până la sfârșitul anului; o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minimum o lună distanță față de ultima donare).



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.