MF: Ministrul german de finanțe susține aderarea României la OCDE

MF: Ministrul german de finanțe susține aderarea României la OCDE

Telex » Știri 19 aprilie 2021  

Perspectivele României de aderare la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au reprezentat una dintre temele discuției dintre ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cu omologul său german, Olaf Scholz, potrovot unui comunicat al Ministerului Finanțelor (MF). Potrivit aceleiași surse, oficialul german și-a declarat sprijinul pentru accederea țării noastre în OCDE: „Susțin procesul de aderare a României la OCDE și voi continua să sprijin eforturile României”, a declarat ministrul german de Finanțe, citat în comunicat.

„România a făcut progrese importante și se află într-un stadiu avansat al procesului de aderare la OECD. Acest lucru vine ca o recunoaștere clară a eforturilor depuse până acum și contez pe suportul Germaniei pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil”, a declarat, la rândul său, Alexandru Nazare.

Totodată, cei doi demnitari au discutat despre stadiul implementării Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR), context în care ministrul german de finanțe a subliniat necesitatea adoptării cât mai rapide a deciziilor privind sistemul de resurse proprii pentru fiecare stat membru, în vederea accelerării demersurilor de operaționalizare a Mecanismului de Redresare și Reziliență la nivelul Uniunii Europene.

Aceasta a fost cea de-a doua întrevedere dintre cei doi demnitari de la începutul anului. „Poziția ministrului german de finanțe este una pozitivă față de eforturile Românei din ultima perioadă, exprimându-și susținerea pentru țara noastră în vederea obținerii invitației de aderare la OCDE”, menționează MF, în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.