MFP: Patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, pentru persoane fizice, cu dobânzi de până la 4,75%

MFP: Patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, pentru persoane fizice, cu dobânzi de până la 4,75%

Telex » Știri 30 iunie 2020  

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) anunţă că persoanele fizice pot investi de mâine, 1 iulie 2020, în patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, cu dobânzi de 3,5%, 4%, 4,25% și 4,75%. „Prin randamentele oferite, aceste emisiuni reprezintă o variantă de economisire avantajoasă pentru români”, spun reprezentanţii MFP, într-un comunicat.

Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:

  • între 1-31 iulie de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • între 1-29 iulie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 1-30 iulie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

„Titlurile de stat lansate începând cu data de 1 iulie 2020 sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea”, menţionează MFP.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2020, iar maturitățile pentru fiecare emisiune vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori. MFP reaminteşte că veniturile provenite din dobânzile astfel obţinute sunt neimpozabile.

Prospectul de emisiune și eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.