Ministrul Fondurilor Europene: România va miza pe dezvoltarea IMM-urilor şi pe sprijinirea eficienţei energetice, în următoarea perioadă de programare

Ministrul Fondurilor Europene: România va miza pe dezvoltarea IMM-urilor și pe sprijinirea eficienței energetice, în următoarea perioadă de programare

Telex » Știri 25 martie 2019  

România va miza, în următoarea perioadă de programare, pe investiţii în noi modele de business, pe dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi pe sprijinirea eficienţei energetice, a declarat, la un eveniment de profil, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, citată de Agerpres. De asemenea, dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei din surse regenerabile, combaterea şomajului pe termen lung sau trecerea de la ocupare la pensionarea activă vor fi parte a noii viziuni de programare.

În cadrul manifestării, oficialul MFE a prezentat priorităţile de investiţii din fonduri europene ale României pentru perioada 2021-2027, precum şi progresele înregistrate în ultimul an jumătate de ţara noastră.

Potrivit ministrului Rovana Plumb, România are nevoie de consolidarea infrastructurii de bază în sectoare-cheie precum cercetare publică şi privată, transport, mediu, educaţie, sănătate şi servicii sociale. „Asigurarea infrastructurii de bază este o premisă pentru dezvoltarea Pieţei Unice şi implementarea regulilor acesteia, concomitent cu asigurarea unui nivel ridicat al calităţii vieţii cetăţenilor într-un mod echitabil în toată Uniunea”, a spus ministrul, într-un comunicat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.