Ministrul Mediului: România va impune dezvoltarea durabilă ca o prioritate pe agenda de lucru a UE, când va deţine preşedinţia Consiliului UE

Ministrul Mediului: România va impune dezvoltarea durabilă ca o prioritate pe agenda de lucru a UE, când va deține președinția Consiliului UE

Telex » Știri 19 iulie 2018  

România va impune dezvoltarea durabilă ca o prioritate pe agenda de lucru a Uniunii Europene, în perioada în care ţara va deţine preşedinţia Consiliului UE, în primul semestru din 2019, a afirmat, la Forumul Politic de Nivel Înalt al ONU privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF), vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului. „România împărtăşeşte, fără rezerve, viziunea integrată a Uniunii Europene în privinţa reciclării şi a economiei circulare şi tocmai de aceea facem paşi concreţi în acest sens. Deciziile pe care le luăm în aceste zile în ţară, şi anume implementarea principiilor şi instrumentelor economiei circulare, parte integrată a dezvoltării durabile şi a implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, vor contribui, cu siguranţă, la o mai bună gestionare a resurselor, precum şi la crearea de noi oportunităţi de afaceri şi de locuri de muncă”, a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu, potrivit unui comunicat al ministerului.

La rândul său, consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, a precizat că România are oportunitatea să se plaseze în avangarda dezvoltării durabile la nivel regional. „Am încredere în forţa României de a reprezenta un model al dezvoltării durabile la nivel regional. La nivel guvernamental, suntem pregătiţi să transmitem mai departe acest mesaj, al schimbărilor profunde pentru dezvoltare. Cel mai important, însă, este că nu suntem singuri. Avem o reţea de susţinere pe care o construim cu atenţie, alături de partenerii noştri din Uniunea Europeană şi din Organizaţia Naţiunilor Unite. Trebuie doar să ne propunem să găsim soluţii noi la problemele vechi care afectează, fără deosebire, întreaga lume”, a adăugat Laszlo Borbely.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.