Ministrul Mediului: SUMAL funcționează în parametrii la care a fost proiectat; vom urmări exploatările ilegale de masă lemnoasă din satelit

Ministrul Mediului: SUMAL funcționează în parametrii la care a fost proiectat; vom urmări exploatările ilegale de masă lemnoasă din satelit

Telex » Știri 17 aprilie, 9:21  

Sistemul de trasabilitate a masei lemnoase, SUMAL, funcționează în parametrii la care a fost proiectat, iar în curând exploatările ilegale de masă lemnoasă vor fi urmărite din satelit, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, citat de Agerpres. Acesta a fost prezent la o acțiune de curățenie organizată în Parcul Operei din Capitală, cu prilejul depunerii în Senatul României a inițiativei legislative pentru introducerea în legislația națională a Zilei Naționale de Curățenie.

"Sistemul de trasabilitate a masei lemnoase, SUMAL, așa cum îl știm noi, funcționează în parametrii la care a fost el proiectat, însă bineînțeles că lucrurile se pot îmbunătăți. Așa cum știți foarte bine, urmează foarte rapid să avem imaginile satelitare procesate. Vom urmări exploatările ilegale de masă lemnoasă din satelit. Urmează să avem punctele de monitorizare video instalate în pădurile din România și pe drumurile publice. Urmează să folosim tehnologie LIDAR, un alt proiect de digitalizare al transportului de masă lemnoasă. Dar cred eu că la fel de important (...) este folosirea inteligenței artificiale în procesarea avizelor de transport de masă lemnoasă. Avem un parteneriat cu cea mai bună companie din lume, aș numi-o eu, în procesarea de imagini digitale, care a reușit în mai puțin de o secundă pentru fiecare aviz de transport, pentru cele 400.000 de avize din luna septembrie de anul trecut, a reușit să ne spună care respectă legea și care nu, unde se vede foarte clar lemnul, masa lemnoasă în fotografie și unde nu, unde au pus numărul de înmatriculare și unde nu, unde au fotografiat kilometrajul și unde nu, și mai important decât toate acestea, unde au fost imagini, poze la poze, cum le numim noi. Sunt hoți de lemne care fotografiază telefonul cu un alt dispozitiv și care încarcă acele poze, cel mai probabil în transportul multiplu de masă lemnoasă. Îi anunță pe această cale pe toți că, folosind inteligența artificială, avem procesele verbale de contravenție, de sancțiune, pe drum. La fel cum în cazul falsului informatic, probabil că se va lăsa și cu niște dosare penale", a explicat Mircea Fechet.

Ministrul Mediului a afirmat că până în prezent au fost scrise automat în jur de 9.000 de procese contravenție.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.