Președintele ADR: Competențele digitale reprezintă punctul nord al unei societăți sănătoase

Președintele ADR: Competențele digitale reprezintă punctul nord al unei societăți sănătoase

Telex » Știri 17 aprilie, 9:11  

Competențele digitale reprezintă punctul nord al unei societăți sănătoase, iar fără servicii publice oferite de stat, coroborate cu mecanisme de digitalizare, cu creșterea competitivității, societatea nu poate să crească, a declarat, marți, la evenimentul Digital Innovation Summit Bucharest 2024, președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoș Cristian Vlad, citat de Agerpres. "În ultimii doi ani, Autoritatea pentru Digitalizarea României, împreună cu actori instituționali - Guvern, Parlament, mediul academic și, nu în ultimul rând, mediul de afaceri - a deblocat și a restartat o componentă extrem de importantă a procesului de digitalizare a României. Am avut în vedere o busolă a digitalizării care se bazează pe patru puncte cardinale. S-a vorbit foarte mult de competențe digitale. Specialiștii trebuie să acopere o paletă cât mai largă de dobândire a astfel de competențe digitale. Acestea reprezintă punctul nord al unei societăți sănătoase", a afirmat Vlad.

Reprezentantul instituției a precizat că "fără servicii publice oferite de stat, societatea nu poate să crească".

"Al doilea punct extrem de important este creșterea rezilienței, a suveranității unui stat în domeniul digitalizării. Infrastructurile critice nu se referă doar la conectivitate, ci și la infrastructura de Cloud guvernamental, instrumente de interoperabilitate prin care să aducem datele cât mai aproape de cetățean, în centrul activității acestuia. Nu în ultimul rând, fără servicii publice oferite de stat, de Guvern, de autorități publice locale, coroborat cu mecanisme de digitalizare, cu creșterea competitivității, mediul privat, societatea nu poate să crească", a subliniat șeful ADR.

Acesta a adăugat că, prin intermediul proiectului de Cloud guvernamental se încearcă aducerea în prim-plan a noilor tehnologii.

"Cloud-ul guvernamental este un proiect extrem de important pentru România. E vorba de peste o jumătate de miliard de euro prin care încercăm să aducem ultimele tehnologii tocmai pentru a oferi o reziliență datelor cetățenilor români, pentru a da un mesaj că România este pe harta Europei și din punct de vedere tehnologic. Nu în ultimul rând, alături de colegii de la ICI, suntem parteneri într-un proiect foarte important, de transfer tehnologic și adopția de tehnologii noi în mediul privat către IMM-uri. Institutul poate să vină cu experiență de formare alături de alți parteneri, institute de resort, universități și chiar companii private care susțin cursuri în ultimele tehnologii în domeniu", a susținut Dragoș Cristian Vlad.

Potrivit sursei citate, ADR are în vedere dezvoltarea și implementarea unei platforme unice digitale care să asigure centralizarea tuturor datelor.

"Avem în vedere și suntem în primă implementare pentru toată lumea, în cadrul sistemului de Cloud, a unui sistem neuronal: platforma digitală unică, prin care ne dorim să aducem date unice de la fiecare instituție, pe care le gestionează, tocmai pentru a nu dubla informația, pentru a avea o consistență a datelor, pentru a avea confirmare a faptului că datele sunt corect procesate și utilizate, indiferent unde cetățeanul are o nevoie", a explicat oficialul ADR.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București organizează, în perioada 16 - 18 aprilie, la Palatul Parlamentului, evenimentul Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), în cadrul căruia va avea loc cea de-a 7-a ediție a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), precum și cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale privind Diplomația Cibernetică (ICCD). Potrivit organizatorilor, CIP Forum se axează pe integrarea blockchain pentru combaterea atacurilor cibernetice, lansarea Muzeului NFT al ICI București și paneluri dedicate rolului femeilor în inovație și societate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.