Ministrul Muncii: România are rezerve privind integrarea Cadrului de Convergență Socială în procesul Semestrului European

Ministrul Muncii: România are rezerve privind integrarea Cadrului de Convergență Socială în procesul Semestrului European

Telex » Știri 29 noiembrie 2023  

Semestrul European continuă să fie un instrument eficient de coordonare și promovare a unor politici eficiente de ocupare, protecție socială și incluziune, însă România are rezerve privind integrarea Cadrului de Convergență Socială în procesul acestui sistem, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, la Consiliul Ocupare, Politică Socială, Sănătate și Afacerile Consumatorului (EPSCO), relatează Agerpres. În viziunea reprezentantei României, investițiile sociale bine fundamentate aduc creștere economică și productivitate, contribuind la o viață mai bună pentru români și la mărirea șanselor de ocupare pe piața muncii.

"Este nevoie însă de o definire mai clară a investițiilor sociale, cu luarea în considerare a specificităților naționale în procesul de evaluare a rezultatelor previzionate, precum și standarde și metodologii comune la nivelul Uniunii Europene. România implementează reformele și investițiile prevăzute în PNRR privind provocările referitoare la problemele sociale și de ocupare. Am demarat reforma sistemului de asistență socială pentru a reduce riscurile la care sunt expuse persoanele vulnerabile și pentru îmbunătățirea serviciilor sociale. Politicile implementate la nivel național trebuie să asigure accesul la programe de formare de lungă durată, suport pentru ocuparea forței de muncă, integrarea persoanelor vulnerabile și cu dizabilități pe piața muncii, dar și asigurarea unor servicii de asistență adecvate de lungă durată pentru vârstnici și persoanele cu dizabilități. În opinia noastră, Semestrul European continuă să fie un instrument eficient de coordonare și promovare a unor politici eficiente de ocupare, protecție socială și incluziune. Însă România are rezerve privind integrarea Cadrului de Convergență Socială în procesul Semestrului European. Considerăm că se impun analize privind toate implicațiile posibile, în special cele legate de dificultăți de ordin administrativ, dar și de suprapunere cu instrumente de monitorizare și raportare deja existente la nivelul UE și la nivel național", a spus Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul român al Muncii și Solidarității Sociale a participat, în perioada 27-28 noiembrie, la EPSCO - Consiliul Ocupare, Politică Socială, Sănătate și Afacerile Consumatorului, eveniment desfășurat la Bruxelles, se menționează pe pagina de Facebook a ministerului de resort.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.