MIPE: Primele detalii ale PNRR, prezentate public, în Parlament; 33 de componente care includ reforme esențiale

MIPE: Primele detalii ale PNRR, prezentate public, în Parlament; 33 de componente care includ reforme esențiale

Telex » Știri 10 martie 2021  

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat, în cadrul unei dezbateri organizate în Comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaților, un document de poziție privind stadiul și componentele Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al MIPE, documentul detaliază cele 33 de componente care acoperă toți cei 6 piloni ai PNRR, potrivit structurii stabilite prin regulamentului Mecanismului de Redresare și Reziliență, adoptat de Parlamentul European și Consiliu la 12 februarie”.

„Fiecare plan de reziliență trebuie să aibă un echilibru între investiții și reforme, nu vorbim doar despre o listă de proiecte de investiții prin care acoperim reformele. Ne raportăm în special la reformele care apar în recomandările de țară din Semestrul European, dar mai avem discuții cu ministerele de linie în această perioadă, care vor include și alte reforme necesare”, a punctat Cristian Ghinea. Acesta a subliniat că există o serie de reforme absolut necesare și sunt discuții avansate cu ceilalți miniștri din Guvern, pentru a include în PNRR, spre exemplu: reforma sistemului de pensii, care să creeze un sistem echitabil și sustenabil; reforma sistemului de salarizare publică pentru a elimina discrepanțele existente; reforma funcției publice și crearea unui concurs național de admitere în corpul funcționarilor publici; o serie de reforme care să vină în ajutorul mediului de afaceri prin debirocratizare; reforma companiilor de stat.

Ministrul Cristian Ghinea a mai detaliat, în prezentarea susținută, pașii următori pentru finalizarea PNRR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.