MIPE: România a transmis Comisiei Europene propunerea de ajustare a PNRR

MIPE: România a transmis Comisiei Europene propunerea de ajustare a PNRR

Telex » Știri 8 septembrie 2023  

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de coordonator național pentru elaborarea, negocierea, aprobarea și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a transmis, astăzi, Comisiei Europene, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) revizuit, a anunțat MIPE, într-un comunicat. „Documentul include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant cu 2,11 miliarde euro. De asemenea, sunt incluse modificări generate de situația geo-politică actuală care au dus la creșterea prețurilor la materiale de construcții și  întreruperea lanțurilor de aprovizionare, motiv pentru care unele măsuri incluse inițial în PNRR nu mai pot fi îndeplinite (în totalitate sau parțial). O altă modificare vizează introducerea noului capitol REPowerEU, prin care România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro”, se menționează în comunicat.

Transmiterea oficială a documentului marchează finalizarea discuțiilor informale cu reprezentații Comisiei, care au sprijinit autoritățile române în procesul de revizuire a PNRR, dar și a procesului de consultare atât cu actorii interesați din mediul economic și sociali, cât și cu toate instituțiile publice responsabile de implementarea PNRR.

„Le mulțumesc tuturor colaboratorilor care au contribuit la propunerea de ajustare a Planului Național de Redresare și Reziliență. A fost un efort de echipă, susținut și continuu. De asemenea, le mulțumesc atât reprezentanților Comisiei, cât și coordonatorilor de reforme și investiții pentru faptul că au înțeles că investițiile aflate în întârziere, care au risc de neimplementare în cei trei ani pe care îi mai avem la dispoziție pentru atragerea banilor prin PNRR, trebuie mutate în programele din Politica de Coeziune, pentru a beneficia de un orizont de implementare mai mare cu trei ani. În același timp, România va beneficia de noi investiții pentru creșterea rezilienței și independenței energetice, în valoare de 1,4 miliarde euro prin REPowerEU”, a declarat ministrul de resort Adrian Câciu.

Propunerea de ajustare vizează modificări în baza prevederilor articolului 18 alineatul (2), prin actualizarea Planului pentru a ține seama de diminuarea sprijinului financiar nerambursabil, a articolului 21, care permite modificarea măsurilor ca urmare a unor circumstanțe și a articolului 21.c, prin care se include un nou capitol REPowerEU.

Noile măsuri propuse prin REPowerEU vizează creșterea rezilienței și a independenței energetice a României prin creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile, decarbonizarea sectorului rezidențial prin creșterea eficienței energetice a clădirilor, dezvoltarea și digitalizarea capacităților de transport, precum și calificarea resurselor umane în raport cu cerințele specifice sectorului de energie regenerabilă.

Printre măsurile ce se regăsesc în capitolul REPowerEU sunt următoarele: utilizarea terenurilor neproductive aflate în proprietatea statului ca zone de accelerare pentru producția de energie din surse regenerabile, înființarea de ghișee unice de informare cu rolul de a oferi consiliere în vederea obținerii informațiilor pentru realizarea investițiilor de eficientizare energetică a clădirilor, dobândirea de noi competențe în domeniul energiei verzi prin cursuri de formare profesională, creșterea producției de energie verde, eficiența energetică la nivelul clădirilor rezidențiale și publice, digitalizarea și modernizarea rețelei naționale de transport a energiei electrice.

În urma diminuării componentei de grant (asistență financiară nerambursabilă) cu 2,11 miliarde euro, în conformitate cu prevederile articolului 18 din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență și includerii componentei REPowerEU, România va beneficia de o alocare de 28,50 miliarde euro pentru implementarea PNRR. Din aceasta, 13,59 miliarde euro vor fi componenta de grant și 14,91 miliarde euro componenta de împrumut.

Inițial, România a avut prin PNRR o alocare de 29,18 miliarde euro, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro.

Țara noastră trebuie să finalizeze implementarea reformelor și investiților finanțate prin PNRR până la sfârșitul lunii august 2026. În același timp, fondurile alocate prin Politica de Coeziune 2021-2027 pot fi atrase până la finalul anului 2029.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.