MLPDA: Supracontractare de 2,4 miliarde euro pentru infrastructura educațională, dezvoltarea urbană și iluminatul public
Telex » Știri 23 ianuarie 2020
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) anunţă că a aprobat Memorandumul de supracontractare a proiectelor aflate în lista de rezervă pentru axele prioritare 3, 4, 10 şi 13 ale Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Potrivit unui comunicat al instituţiei, demersul are la bază „nevoia de dezvoltare a comunităţilor locale şi interesul crescut al acestora, autorităţi locale şi antreprenori, pentru identificarea unor soluţii de finanţare, precum şi numărul mare de proiecte depuse în cadrul axelor prioritare ale POR 2014-2020”.
„Prin măsura adoptată la MLPDA, Programul Operaţional Regional va deveni, în perioada următoare, principalul finanţator al nevoilor de dezvoltare a comunităţilor locale. Proiectele aflate în lista de rezervă vor trece prin procesul de evaluare în vederea contractării şi, pe această cale, rugăm beneficiarii să răspundă prompt la clarificările solicitate”, a precizat ministrul de resort, Ion Ştefan. Valoarea totală a finanţării este de peste 2,4 miliarde euro pentru proiecte incluse în:
- Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon - Operaţiunea privind măsurile de iluminat public;
- Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipiile reşedinţă de judeţ privind investiţii în mobilitate urbană, regenerare urbană, comunităţi marginalizate, regenerare urbană şi educaţie;
- Axa prioritară 10 - Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale - pentru investiţii privind modernizarea creşelor, grădiniţelor, şcolilor, liceelor tehnologice şi universităţilor;
- Axa prioritară 13 - Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii - pentru investiţii privind infrastructura socială, de petrecere a timpului liber şi de reabilitare a spaţiilor publice.
„De asemenea, avându-se în vedere specificul teritorial şi provocările cu care se confruntă, pentru zona ITI Delta Dunării s-a aprobat supracontractarea listelor de rezervă pentru toate tipurile de finanţări acordate acestei zone. Totodată, după îndeplinirirea unor condiţii impuse de reglementările europene, vor fi relansate şi apeluri de proiecte în cadrul POR 2014-2020 pentru axele prioritare cu finanţare disponibilă, inclusiv pentru stimularea mediului de afaceri, în acord cu priorităţile Programului de Guvernare”, se menţionează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Actuala „ofensivă” a cărţii înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susţinere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziţii de excepţie cu opere ale marilor artişti plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenuşăreasă” la podiumul premianţilor
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat şi de un important festival cinematografic