MMAP pregătește un act normativ pentru plafonarea prețului lemnului utilizat pentru încălzire

MMAP pregătește un act normativ pentru plafonarea prețului lemnului utilizat pentru încălzire

Telex » Știri 16 septembrie 2022  

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) anunță că a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea prețului lemnului și al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni. După elaborare, proiectul va fi supus aprobării Guvernului.

„În contextul crizei energetice pe care o traversează Europa, precum și a perspectivelor pe termen scurt și mediu, constatăm o serie de creșteri artificiale ale prețurilor la majoritatea materiilor prime utilizate drept combustibil pentru încălzire. În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate. Considerăm că, atunci când categorii întregi de cetățeni riscă să devină victimele unor creșteri de preț nejustificate, în situații speciale și pe perioade limitate de timp, statul are datoria să intervină și să blocheze posibilitatea apariției unor astfel de situații. În prezent, specialiștii noștri lucrează pentru a stabili toate detaliile, pe care le vom prezenta în foarte scurt timp”, a declarat ministrul de resort, Barna Tanczos.

În paralel cu plafonarea prețului de vânzare a lemnului pentru încălzire, proiectul de act normativ va cuprinde și alte măsuri de protecție a cetățenilor, printre care se numără limitarea temporară a exporturilor lemnului de foc și a produselor derivate pentru încălzire, atât la nivel intracomunitar, cât și în afara UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.