MMPS propune noi reglementări privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

MMPS propune noi reglementări privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor

Telex » Știri 12 martie 2021  

Se are în vedere, între altele, majorarea stimulentului de inserţie acordat părinţilor care se întorc mai repede la serviciu

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a publicat, pe site-ul instituţiei, pentru consultare, proiectul de OUG pentru modificarea și completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Prin proiectul de act normativ se propune, între altele, introducerea ca perioadă care să poată face parte din cele 12 luni care se iau în calcul la stabilirea dreptului la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului și a celei în care persoana îndreptățită a beneficiat de indemnizația lunară prevăzută la art. XI și XV din OUG nr. 30/2020 și/sau de art. 3 din OUG nr.132/2020.

De asemenea, se propune majorarea stimulentului de inserție în situația în care persoana beneficiară a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului realizează venituri supuse impozitului până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, diferențiat în funcție de vârsta copilului, precum și acordarea acestuia în cuantumul actual de 650 lei persoanelor care realizează venituri supuse impozitului în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.

Astfel se propune ca stimulentul să se acorde:

în cuantum de 1500 lei, dacă persoanele îndreptățite obţin venituri supuse impozitului, oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități;

în cuantum de 650 lei:

- dacă persoanele îndreptățite obţin venituri supuse impozitului, oricând după împlinirea de către copil vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități;

- dacă persoanele îndreptățite obţin venituri supuse impozitului, oricând după împlinirea de către copil vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilități;

- dacă persoanele îndreptățite obţin venituri supuse impozitului, oricând în perioada în care se află în concediul pentru îngrijirea copilului cu dizabilități cu vârsta între 3 – 7 ani.

Potrivit Notei de fundamentare, se apreciază că majorarea stimulentului de inserție și posibilitatea acordării acestuia și în cazul persoanelor care beneficiază de prevederile art. 31 alin.(1) din OUG nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare, vor stimula reîntoarcerea la activitatea profesională a persoanelor îndreptățite să beneficieze de indemnizație pentru creșterea copilului și indemnizația lunară, ca urmare a majorării bugetului familial alocat creșterii și îngrijirii copilului/copiilor. „Întoarcerea la activitatea profesională va avea un impact pozitiv asupra evoluției profesionale a părintelui, generând și o plusvaloare economiei naționale”, menţionează iniţiatorii.

Totodată, proiectul de act normativ are în vedere şi următoarele aspecte:

- reglementarea acordării stimulentului de inserție și în situația în care, după întoarcerea la activitate, părintelui care are în întreținere copii cu vârsta cuprinsă între 2 (3) și 3 (4) ani, îi încetează raportul de muncă/de serviciu, însă, după o perioadă, în acest interval de timp, se reangajează, precum și în situația în care acesta beneficiază de concediile medicale prevăzute la art. 2 alin.(1) cu excepția lit. c) din OUG nr. 158/2005, cu modificările și completările ulterioare;

- clarificarea unor dispoziții referitoare la acordarea stimulentului de inserție și reglementarea acordării acestui stimulent în cazul copiilor cu dizabilitate;

- clarificarea unor dispoziții privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în cazul persoanelor care după stabilirea dreptului își stabilesc reședința în altă țară;

- reglementarea situației în care se constată abateri disciplinare în legătură cu munca în perioada acordării stimulentului de inserție, respectiv pe perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 (4) ani, perioadă în care, în prezent se interzice angajatorului încetarea raportului de muncă/de serviciu.

De asemenea, avându-se în vedere necesitatea luării unor măsuri administrative la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială pentru asigurarea aplicării noilor prevederi legale, dar și modificarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr.111/2010, cu modificările și completările ulterioare, se propune ca acordarea drepturilor reglementate prin acest act normativ să se realizeze odată cu intrarea în vigoare a normelor metodologice menționate.

Iniţiatorii estimează că din 178.727 beneficiari de indemnizație pentru creșterea copiilor, aproximativ 20.014 (20%) dintre persoanele aflate în concediu pentru creșterea copiilor și plata indemnizației aferentă vor opta pentru întoarcerea la activitatea profesională și obținerea stimulentului de inserție, înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 (3) ani. De asemenea, potrivit Notei de fundamentare, numărul beneficiarilor de stimulent de inserție va crește la 105.687 față de 85.673 în prezent. Sumele pentru acordarea indemnizației vor

scădea de la 4.800 milioane lei la 4.118 milioane lei. Sumele pentru stimulentul de inserție vor crește de la de la 670 milioane lei la aproximativ 1.173 milioane lei. „Prin urmare, se estimează că aplicarea prevederilor prezentei legi ar conduce la scăderea cheltuielilor cu aproximativ 100 milioane lei. La aceasta se adaugă și creșterea veniturilor la bugetul de stat și de asigurări sociale, prin realizarea de venituri supuse impozitului”, menţionează MMPS.

Proiectul de OUG şi Nota de fundamentare pot fi consultate pe site-ul MMPS, la secţiunea Transparență decizională.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.