Moody's: Deficitele gemene reprezintă o sursă de vulnerabilitate pentru credibilitatea suverană a României

Moody's: Deficitele gemene reprezintă o sursă de vulnerabilitate pentru credibilitatea suverană a României

Telex » Știri 2 aprilie, 10:00  

Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings estimează un avans de 3% al economiei românești în acest an și un deficit bugetar de 5,7% din PIB și avertizează că deficitele gemene reprezintă o sursă de vulnerabilitate pentru credibilitatea suverană a României, relatează Agerpres. La finalul procedurii de revizuire periodică a ratingului României, Moody's a subliniat că ratingul "Baa3" cu perspectivă stabilă atribuit țării reflectă potențialul solid de creștere a economiei, susținut de fondurile europene și investițiile străine directe semnificative, care sunt contrabalansate însă de instituțiile și guvernanța slabă precum și de nivelul ridicat al deficitului fiscal și deficitului de cont curent.

Într-un raport publicat la finalul procedurii de revizuire, agenția de evaluare financiară a anunțat că se așteaptă ca economia românească să continue să se consolideze, după o creștere relativ redusă de 2,1% în 2023, cu un avans real al PIB-ului de 3% în 2024 și 3,5% în 2025, susținut de un consum puternic precum și de investițiile publice și private. Cu toate acestea, Moody's atrage atenția că Guvernul de la București continuă să aibă dificultăți în reducerea deficitului fiscal și deficitului de cont curent ridicate. În aceste condiții, agenția de evaluare prognozează că în 2024 deficitul fiscal se va îmbunătăți doar ușor comparativ cu 2023, până la 5,7% din PIB, iar deficitul de cont curent se va îmbunătăți și el doar modest, până la 6,6% din PIB, de la 7% din PIB în 2023.

"Perspectiva stabilă echilibrează soliditatea economiei românești cu dificultățile continue ale Guvernului de a reduce în mod semnificativ și durabil deficitul fiscal și deficitul de cont curent ridicate. Chiar dacă acestea nu reprezintă un risc iminent la adresa profilului de credit al României, deficitele gemene reprezintă totuși o sursă de vulnerabilitate pentru credibilitatea suverană a României", subliniază Moody's .

Agenția de evaluare precizează că presiunile pentru îmbunătățirea ratingului de țară al României ar putea să se acumuleze dacă deficitele fiscal și de cont curent vor fi reduse în mod semnificativ și durabil, ceea ce ar reduce vulnerabilitatea la șocuri și ar demonstra eficiența instituțională și ar stabiliza povara datoriei. În sens contrar, dacă Guvernul ar avea probleme în a ține sub control deficitele gemene, ceea ce ar conduce la creșterea poverii datoriei și la agravarea riscurilor de vulnerabilitate externă, ar duce la acumularea presiunilor pentru retrogradarea ratingurilor României.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.