NATURA FEST

Telex » Știri 17 iunie 2016  

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează, în perioada 17-19 iunie, în Parcul Izvor, a treia ediție a evenimentului NATURA FEST, un festival care militează pentru un comportament mai responsabil față de mediul înconjurător.

NATURA FEST înseamnă trei zile de distracție responsabilă față de mediu, cu activități și ateliere de reciclare, concerte, expoziții de artă din materiale refolosibile, evenimente sportive și alte surprize pentru toate categoriile de public. Evenimentul își propune să atragă atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător și încearcă să se constituie într-o platformă anuală de educație și conștientizare, aliniindu-se la mișcarea mondială desfășurată sub egida Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP).

Festivalul se deschide astăzi, 17 iunie, cu o expoziție de tablouri din capace de plastic și continuă cu o serie de ateliere de reciclare la care toți cei interesați vor învăța să picteze pe sticle și borcane, să construiască jucării din componente de calculator sau să transforme o cutie din carton într-un aparat foto funcțional. Prima zi a NATURA FEST se va încheia cu o petrecere în parc, animată de cei de la Karpov not Kasparov.

Sâmbătă și duminică, oferta de ateliere se va diversifica, iar serile vor fi dedicate concertelor. Zob, Luna Amară, Coma, Pistol cu Capse, Toulouse Lautrec și Omul cu Șobolani vor urca pe scena NATURA FEST din Parcul Izvor începând cu ora 18.30.

Unul dintre cele mai așteptate momente ale NATURA FEST va avea loc duminică, începând cu ora 11.00. Peste 200 de bicicliști amatori sau profesioniști sunt așteptați, la intrarea în parc dinspre Podul Hașdeu, pentru a lua startul în Crosul Verde al Bicicletelor.

Accesul la eveniment este liber. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.creart.ro.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.