Nereguli în activitatea ANRM, care au prejudiciat bugetul de stat, constatate de Corpul de control al prim-ministrului

Nereguli în activitatea ANRM, care au prejudiciat bugetul de stat, constatate de Corpul de control al prim-ministrului

Telex » Știri 6 iulie 2020  

Corpul de control al prim-ministrului a finalizat o acţiune de control la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 – 31 octombrie 2019, a anunţat Executivul, într-un comunicat. ANRM funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, printr-un consilier de stat, fiind autoritatea competentă abilitată să aplice dispoziţiile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Obiectivele controlului au constat în verificarea respectării prevederilor legale privitoare la organizarea şi funcţionarea ANRM, la activitatea de emitere a avizelor, a licenţelor de concesiune minieră şi a permiselor de exploatare, la modul privind stabilirea şi încasarea redevenţelor, taxelor şi tarifelor, precum şi la cel aferent atribuirii şi derulării contractelor la nivelul entităţii. Raportul a fost finalizat la 24 iunie 2020 şi transmis, spre valorificare/informare, către Prim-Ministru, Secretariatul General al Guvernului, Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, precum şi către unitatea de parchet competentă. Documentul relevă că, în urma desfăşurării acţiunii de control au fost identificate o serie de deficienţe/nereguli, în ceea ce priveşte: activitatea de emitere/ retragere a avizelor, licenţelor de concesiune minieră şi a permiselor de exploatare; evidenţa redevenţelor şi taxelor miniere datorate şi achitate de titularii de licenţe petroliere, respectiv de titularii de licenţe/permise miniere; determinarea şi încasarea unei redevenţe, reprezentând o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decât Sistemul naţional de transport al petrolului, precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminale petroliere, altele decât cele aflate în proprietate publică a statului, având consecinţe în ceea ce priveşte prejudicierea bugetului de stat; o evidentă incoerenţă la nivelul actelor decizionale ale Agenţiei, coroborată cu posibile conflicte de interese, cu consecinţe privind gestionarea resurselor umane şi financiare; organizarea şi funcţionarea Compartimentelor de Inspecţie Teritorială, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte controlul activităţii titularilor de licenţe petroliere şi de licenţe/permise miniere.

Autorii raportului menţionează că, la 9 ianuarie 2018, a fost finalizată o altă acţiune de control efectuată la ANRM, ce a vizat perioada 2013 - 2017, „ocazie cu care s-au reliefat o serie de deficienţe, cu privire la care reprezentanţii Agenţiei nu au întreprins demersuri în vederea remedierii, astfel că acestea s-au perpetuat, fiind constatate şi pe parcursul verificărilor finalizate în anul 2020”. Totodată, echipa de control a formulat o serie de propuneri/recomandări cu privire la îmbunătăţirea activităţii ANRM.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.