Nicio piedică nu poate anula vocația autorilor și beneficiarilor de manifestări cultural-artistice

Nicio piedică nu poate anula vocația autorilor și beneficiarilor de manifestări cultural-artistice

Numărul 39, 20-26 oct. 2021  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Fiecare zi din actuala perioadă este marcată de numeroase activități cultural-artistice conforme cu cerințele tot mai severe ale luptei cu pandemia de COVID-19, astfel încât să se îndeplinească o multitudine de obiective, de la conservarea unor tradiții (ca expresie a prețuirii valorilor naționale și universale autentice) până la asigurarea unui minimum de resurse financiare (pentru existența cotidiană a creatorilor și a instituțiilor de cultură), de la fructificarea noilor tehnologii în domenii neconvenționale până la împlinirea nevoii de a se reveni, cât mai repede, la normalitatea dinainte de martie 2020.

În acest context, extrem de dificil – din toate punctele de vedere – se remarcă perseverența organizatorilor tradiționali ai manifestării intitulate „Les Films de Cannes à Bucarest”, perseverență reflectată de adaptarea flexibilă la evoluția pandemiei previzibilă în intervalul 22-31 octombrie a.c. Este vorba despre recursul la modalitățile de prezentare atât indoor, cât și outdoor, astfel încât să fie posibilă rularea celor mai multe dintre filmele premiate la ediția din acest an a Festivalului de la Cannes începând cu câștigătorul mult-râvnitului „Palm dʼOr”, pelicula „Titane” și terminând cu „Prix du Jury”, decernat ex-æquo filmului „Memoria”.

În acest an, s-a extins și numărul spațiilor unde vor fi proiectate filmele la care ne referim. Alături de „clasicele” cinematografe „Elvire Popesco”, Institutul Cultural Francez din București și Cinemateca „Union” sunt programate vizionări în sălile de spectacol de la Muzeul Național de Artă al României și de la Muzeul Țăranului Român. De asemenea, s-au amenajat săli speciale de proiecție la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Astfel, cinefilii vor avea posibilitatea să fie „la curent” cu unele dintre marile succese recente ale celei de-a șaptea arte, să împărtășească bucuria dintotdeauna a spectatorilor de a trăi împreună emoțiile pe care le generează unele dintre cele mai valoroase creații din prezent ale geniului uman.

Remarca este întru totul valabilă și în ceea ce privește teatrul. Și în acest domeniu putem să vorbim, cu întreaga îndreptățire, despre numeroase tradiții care sunt păstrate și îmbogățite, în pofida marilor greutăți, provocate de valul al patrulea al pandemiei. Avem în vedere în special Festivalul Național de Teatru care se va desfășura în perioada 6-14 noiembrie exclusiv online. Va fi cea de-a XXXI-a ediție a celor mai reușite spectacole de teatru, începând cu debutul acestui festival în urmă cu peste trei decenii. Deviza manifestării „Creația. Recreația. Re-creația” dă expresie scenică unei realități încărcate cu motivații, cu angajări profesionale pe care nicio piedică nu le poate diminua și, cu atât mai puțin, anula.

Mai consemnăm păstrarea și continuitatea tradițiilor, în cazul unor manifestări internaționale, precum Dracula Film Festival, de la Brașov (13-17 octombrie), pentru a sublinia două aspecte caracteristice vieții cultural-artistice din actuala perioadă: extinderea ariei teritoriale și a modalităților de expresie artistică. În acest mod, se asigură condiții ca publicul iubitor de cultură să beneficieze – mai departe și în limitele posibilului – de ceea ce îi oferă mesagerii filmului și teatrului, cu talent, cu dăruire, ca expresie vie a respectului față de ceea ce ne-au lăsat moștenire înaintașii și față de ceea ce vor lăsa ei înșiși moștenire generațiilor prezente și viitoare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.