Nicu Marcu (ASF): Pot să vă garantez că toate fondurile de pensii private respectă randamentul minim

Nicu Marcu (ASF): Pot să vă garantez că toate fondurile de pensii private respectă randamentul minim

Telex » Știri 22 octombrie 2020  

Toate fondurile de pensii private respectă acea condiţie obligatorie privind randamentul, acesta fiind unul foarte bun, de peste 4%, potrivit preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu. „Pot să vă garantez că toate fondurile de pensii private respectă acest randament. Mai mult decât atât, randamentul real este peste 4%, un randament foarte bun. Chiar şi acum, în criză, pentru că investiţiile făcute de fondurile de pensii sunt investiţii făcute pe termen lung. Şi trebuie să precizăm că legislaţia fondurilor de pensii a fost extrem de bine făcută, astfel încât nu lasă posibilitatea fondurilor de pensii să se ducă spre alte instrumente financiare mai sensibile, care să poată să dea riscuri. Mai nou, autoritatea a lăsat fondurilor de pensii posibilitatea să se ducă spre titluri de stat la un nivel care poate să ajungă la 100%. Să nu uităm că titlurile de stat sunt instrumentele care sunt cele mai sigure pe piaţă în momentul acesta. De aceea către acestea majoritatea fondurilor de pensii se îndreaptă, pentru că sunt titluri de stat cu un randament bun şi o durată foarte lungă de maturitate”, a explicat, la un post de televiziune, Nicu Marcu, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, numărul de contribuabili a crescut, de la peste şapte milioane de asiguraţi în 2019 la mai mult de opt milioane în 2020, iar activele s-au majorat cu peste 14% faţă de anul trecut.

„Este un trend ascendent. În momentul acesta fondurile de pensii sunt foarte bine capitalizate. Sunt principalii investitori în titlurile de stat”, a punctat preşedintele ASF.

El a semnalat, însă, că, din păcate, repartizarea contribuabililor către fondurilor de pensii se face în prezent într-o măsură foarte mare, în proporţie de 90%, aleatoriu, ceea ce înseamnă că contribuabilii nu cunosc legislaţia, unde să investească, unde să-ţi ducă banii. „În sensul acesta, Autoritatea a făcut nişte demersuri, o promovare agresivă. Încercăm să facem o promovare agresivă pe toate palierele din piaţa de capital şi mai ales pe zona de pensii private, astfel încât cetăţeanul, când va ajunge la vârsta în care trebuie să cotizeze pe Pilonul 2 sau optează pentru Pilonul 3, să ştie pe care dintre fondurile de pensii să îl aleagă, pentru a avea randamentul cel mai bun”, a mai spus Nicu Marcu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.