Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spațiul mioritic

Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spațiul mioritic

Numărul 27-28, 12-25 iul. 2023  »  Eveniment

Alexandra Rizea

A devenit o tradiție organizarea de ample manifestări cu prilejul „Nopții muzeelor”, eveniment desfășurat în spațiul urban cu un spor de fantezie, de imaginație creativă, astfel încât an de an se înregistrează și o creștere continuă a numărului de participanți de toate vârstele, de toate profesiile. Ceea ce aduce anul 2023, în această sferă de preocupări, ca noutate absolută, chiar la nivel european, vizează organizarea în România, pentru ziua de 2 septembrie a.c., a „Nopții Muzeelor la Sate”. Pregătirile sunt în toi și se extind în tot mai multe localități rurale sub egida Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR).

La prima vedere, inițiativa ar urma să se materializeze în fiecare județ prin manifestări desfășurate într-un număr limitat de sate, date fiind dimensiunile modeste ale entităților de profil din lumea rurală. Or, studiile realizate de RNMR au confirmat existența a nu mai puțin de 4.200 de muzee, case memoriale, colecții publice și private de artă populară, expoziții de unelte meșteșugărești și pentru lucrările agricole care au o incontestabilă valoare de patrimoniu cultural-științific. Lor li se adaugă o impresionantă zestre de obiecte muzeale, care aparține bisericilor și altor lăcașuri de cult situate, practic, în toate județele țării, unde funcționează și muzee proprii. Bineînțeles, se au în vedere și edificiile monument-istoric precum cetățile fortificate, culele, palatele construite de-a lungul secolelor în mediul rural. Este o bogăție uriașă insuficient cunoscută și valorificată, inclusiv în domeniul turistic.

Până în prezent, RNMR a pus în circulație un formular de înscriere pentru participarea la „Noaptea Muzeelor la Sate”, termenul-limită pentru completarea și trimiterea acestora fiind data de 25 iulie a.c. Documentele pentru înscriere pot fi trimise și online pe adresa noapteamuzeelor@yahoo.com. În toată luna august se vor desfășura pregătirile, asistența de specialitate fiind acordată de RNMR cu specialiști din muzeele care funcționează în principalele orașe și în muzeele satului românesc din toate județele. Se va pune gratuit la dispoziția organizatorilor evenimentului din fiecare localitate rurală o documentație bogată, inclusiv un kit pedagogic destinat tuturor celor interesați să organizeze manifestări în Noaptea Muzeelor la Sate, manifestări dedicate în special copiilor și tinerilor din mediul rural. În același timp, se preconizează inițierea unor manifestări complementare, respectiv spectacole folclorice, vernisaje de expoziții etnografice, dezbateri consacrate ridicării nivelului de cultură al locuitorilor de la sate.

Așa cum se profilează pregătirile din prezent și din perioada imediat următoare se poate afirma că avem de-a face cu premisele unui real succes al patrimoniului cultural din lumea satului, care ne oferă tuturor șansa de a fi mai bine valorificat prin modalități moderne, de cel mai larg interes public.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.