Noi informații în dosarul funcționarilor AJFP Buzău care țineau contabilitatea operatorilor economici privați pe care trebuiau să îi controleze: DNA extinde urmărirea penală față de zeci de oameni de afaceri

Noi informații în dosarul funcționarilor AJFP Buzău care țineau contabilitatea operatorilor economici privați pe care trebuiau să îi controleze: DNA extinde urmărirea penală față de zeci de oameni de afaceri

Telex » Știri 8 februarie 2022  

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, într-un comunicat de presă, că procurorii Secției de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de 27 de oameni de afaceri în dosarul în care sunt inculpați funcționari ai AJFP Buzău care efectuau diverse operațiuni contabile operatorilor economici privați pe care trebuiau să îi controleze.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 124/VIII/3 din 2 februarie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmării penale față de 27 oameni de afaceri cu privire la săvârșirea, în forma complicității, a infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea 78/2000, respectiv îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat față de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată”, se menționează în comunicatul DNA.

Procurorii Direcției afirmă că cei 27 oameni de afaceri ar fi pus la dispoziția celor cinci angajați AJFP Buzău documentele contabile ale societăților pe care le administrau în vederea întocmirii situațiilor și declarațiilor fiscale, depunerii acestora la organele fiscale etc. „Aceste demersuri ar fi avut loc în condițiile în care oamenii de afaceri cunoșteau faptul că funcționarii respectivi aveau, printre altele, ca sarcină generală de serviciu doar pe aceea de a controla operatorii economici privați cu sediul în raza de competență și nicidecum pe aceea de a efectua activități de contabilitate primară”, se specifică în document.

În dosar se desfășoară cercetări și față de alte persoane. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Direcției de Operațiuni Speciale, informează DNA.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.