Noi Norme privind funcționarea Laboratorului vamal central și modalitatea de efectuare a analizelor

Noi Norme privind funcționarea Laboratorului vamal central și modalitatea de efectuare a analizelor

Telex » Știri 5 ianuarie 2022  

În Monitorul Oficial nr. 11 din 5 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 1947/2021 al ANAF pentru aprobarea Normelor privind funcționarea Laboratorului vamal central și modalitatea de efectuare a analizelor. Documentul stabilește metodologia de urmat de către autoritatea vamală pentru prelevarea, gestionarea și analiza probelor prelevate, în condițiile legii, din mărfurile supuse controlului autorității vamale.

Laboratorul vamal central funcționează în cadrul Direcției generale a vămilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și are sediul în municipiul București, Str. Vulturilor nr. 2, sectorul 3.

Potrivit actului normativ, Laboratorul vamal central efectuează analiza probelor:

prelevate, în condițiile legii, de autoritatea vamală, din mărfurile supuse reglementărilor vamale, în vederea clasificării acestora în Tariful vamal integrat;

din categoria mărfurilor care fac obiectul politicii agricole comune, prelevate, în condițiile legii, de autoritatea vamală sau de alte autorități, în scopul stabilirii drepturilor de import și al asigurării controlului mărfurilor pentru care sunt solicitate restituții la export;

pentru care există suspiciunea de a conține droguri, așa cum sunt ele definite de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prelevate în condițiile legii de autoritatea vamală sau de alte autorități din mărfurile supuse controlului autorității vamale;

din categoria mărfurilor accizabile, prelevate, în condițiile legii, de autoritatea vamală sau de alte autorități, pentru identificarea corespunzătoare a produselor în raport cu prevederile titlului VIII „Accize și alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

prelevate, în condițiile legii, de alte autorități, din mărfurile supuse controlului autorității vamale, în vederea identificării acestora și aplicării reglementărilor legale specifice.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.