Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 17 mai 2021

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 17 mai 2021

Numărul 19, 19-25 mai 2021  »  Direct de la sursă

Tribunalul UE întoarce decizia Comisiei: Luxemburg nu a acordat un ajutor de stat ilegal grupului Amazon

Tribunalul General al Uniunii Europene a anulat, la 12 mai, decizia Comisiei Europene din octombrie 2017, conform căreia decizia fiscală luată de Luxemburg în favoarea unei filiale luxemburgheze a grupului Amazon constituie un ajutor de stat incompatibil cu legislația UE. Potrivit Tribunalului, niciuna dintre constatările Comisiei care au stat la baza acestei decizii nu este suficientă pentru a demonstra existența unui ajutor de stat incompatibil cu piața internă. În urma unei analize s-a relevat că decizia fiscală anticipată consacra metoda de calcul al cuantumului redevenței anuale datorate de LuxOpCo (operatorul economic principal al Amazon în Europa) către LuxSCS (care deține imobilizările necorporale ) în temeiul acordului de licență. Tribunalul a concluzionat că elementele identificate de Comisie se bazează pe o analiză care este „incorectă din mai multe puncte de vedere”. Potrivit Tribunalului, analiza funcțională a LuxSCS efectuată de Comisie este insuficientă pentru a demonstra că sarcina fiscală a companiei a fost diminuată în mod artificial ca urmare a unei supraevaluări a redevenței. Comisia nu a reușit nici să demonstreze că funcțiile LuxOpCo ar fi trebuit să conducă, în mod necesar, la o remunerație superioară a companiei. Margrethe Vestager, vicepreședinte al CE, a declarat că instituția pe care o reprezintă „va analiza cu atenție hotărârea Tribunalului și va reflecta la următorii pași”, care ar putea include un apel. 

Tribunalul General al UE a decis: Luxemburg a acordat un ajutor de stat ilegal grupului Engie

În aceeași zi în care a pronunțat hotărârea în cauza Amazon (12 mai – n. red.), Tribunalul General al UE a confirmat, totodată, constatările Comisiei într-o altă cauză relevantă în care este implicat statul Luxemburg. Potrivit constatărilor Tribunalului, Luxemburg a acordat un avantaj fiscal companiilor care fac parte din grupul Engie. Decizia fiscală care face obiectul hotărârii vizează o structură de finanțare din cadrul grupului legată de transferul activităților între companiile care fac parte din grupul Engie, ce au rezidența în Luxemburg. Tribunalul a fost de acord cu abordarea Comisiei de a analiza realitățile economice și fiscale în locul analizei izolate a fiecărei tranzacții din cadrul structurii de finanțare. Tribunalul a aprobat concluzia Comisiei potrivit căreia a fost acordat un avantaj selectiv ca urmare a neaplicării prevederilor naționale privind abuzul de drept. În ceea ce privește cauza Engie, Margrethe Vestager, vicepreședinte al CE, a declarat: „Ajutorul de stat poate fi un instrument de combatere a structurilor de planificare fiscală abuzive care deviază de la obiectivele sistemului fiscal general”. 

Hotărâre CEDO în cauza Halet vs Luxemburg

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunțat, la 11 mai, în cauza Halet vs Luxemburg (21884/18), confirmând că o instanță din Luxemburg nu a încălcat prevederile Articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (referitor la libertatea de exprimare) prin faptul că a amendat o persoană care a divulgat documente fiscale ce vizau o parte dintre clienții angajatorului său. Persoana în cauză, Raphaël Halet, și-a prejudiciat angajatorul prin divulgarea unor documente care făceau obiectul secretului profesional, în contextul cauzei Luxleaks. CEDO a constatat că instanța din Luxemburg a impus o amendă proporțională cu fapta acestuia (1.000 de euro), ceea ce nu are un efect descurajator asupra libertății de exprimare a persoanei în cauză (Raphaël Halet) sau a altor angajați. 

Raportul OCDE referitor la impozitul pe succesiuni 

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat, la 11 mai, un raport referitor la „impozitul pe succesiune în statele membre OCDE”, ce conține o analiză comparată a impozitelor pe succesiuni, averi și donații în statele membre. Raportul evidențiază gradul ridicat de concentrare a averii în statele membre OCDE și distribuția inegală a transferului de avere. Majoritatea dintre cele 37 de state membre OCDE percep, în prezent, impozite pe succesiune sau avere. Cu toate acestea, prin aceste impozite se colectează foarte puține venituri. În prezent, în medie, doar 0,5% din totalul veniturilor fiscale provin din impozite pe succesiune, avere sau donații în țările care percep astfel de taxe. Raportul subliniază că modul de proiectare a impozitelor pe succesiune variază destul de mult de la un stat la altul. Averea pe care părinții o pot transfera copiilor lor fără ca aceasta să fie supusă unui impozit variază între aproximativ 17.000 USD, în Belgia, și peste 11 milioane USD, în Statele Unite. Ratele de impozitare diferă, de asemenea. Deși majoritatea acestor țări aplică rate de impozitare progresive, o treime dintre acestea aplică rate forfetare, iar nivelurile ratelor de impozitare variază foarte mult. Raportul propune o serie de reforme politice care să faciliteze creșterea veniturilor provenite din impozitele pe succesiune, precum și a eficienței și echității acestora.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.