Nuclearelectrica va opri din 3 mai reactorul 2 de la Cernavodă, timp de 32 de zile, pentru lucrări planificate

Nuclearelectrica va opri din 3 mai reactorul 2 de la Cernavodă, timp de 32 de zile, pentru lucrări planificate

Telex » Știri 25 aprilie 2019  

SN Nuclearelectrica SA (SNN) anunţă că, începând cu data de 3 mai 2019, Unitatea 2 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată. „Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc în data de 3 mai 2019, ora 11:00, iar durata estimată a opririi este de 32 de zile”, precizează SNN, într-un comunicat.

Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare.

Potrivit directorului general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, în perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe: programul de mentenanță preventivă/ corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.