
Numărul firmelor cu capital străin nou înființate, în scădere
Telex » Știri
4 iulie 2016
Numărul societăților cu capital străin nou înființate în primele cinci luni din 2016 a scăzut cu 12,95%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la 2217 entități, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Valoarea totală a capitalului social al celor 2217 de noi societăți este de 15,4 milioane de dolari. Cele mai multe firme au fost înființate în luna martie, respectiv 509, cu 17,7% mai puține decât în aceeași lună din 2015.
La finalul lunii mai, numărul societăților din România cu participare străină la capital era de 206.683, valoarea totală a capitalului social fiind de peste 43,2 miliarde euro. Potrivit datelor ONRC, țara noastră a înregistrat în 2015 cel mai mic număr al societăților cu capital străin nou înființate din ultimii 18 ani. Astfel, anul trecut au fost înființate 5831 de astfel de firme, în scădere de la 6219 unități, în 2014. După 1991, cele mai multe societăți au fost înființate în anul 2007, când au fost consemnate peste 15.000 de astfel de unități. La polul opus, cele mai puține au fost în anul 1995, respectiv 3400. Din punct de vedere al capitalului social subscris, 2015 este cel mai slab din ultimii 12 ani în ceea ce privește firmele cu capital străin înființate.
(Sursa: Agerpres)
Expoziţie la Biblioteca Academiei Române: mărturii despre un tezaur de presă cu aproape 60.000 de titluri
Cu multe târguri se face… primăvară
Un festival de arhitectură subordonat calităţii vieţii de zi cu zi
EnergyFEST, o fereastră deschisă spre un viitor sustenabil
Cererea şi oferta de carte, stimulate de Ziua Naţională a Lecturii
Arta muzicală, la superlativ: Madrigal, 60 de ani
Premieră necinematografică în... cinematografie
Flacăra culturii europene se aprinde la Timişoara