Numărul românilor cu depozite de peste 100.000 de euro trece de 50.000 în primul semestru

Numărul românilor cu depozite de peste 100.000 de euro trece de 50.000 în primul semestru

Telex » Știri 3 septembrie 2021  

50.046 de persoane fizice aveau la sfârșitul primului semestru (S1) din 2021 depozite mai mari de 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de 52,8 mld. lei (circa 10,8 mld. euro), potrivit statisticilor Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), citate de MEDIAFAX.

Depozitele bancare sunt garantate în cazul falimentului unei bănci în limita a 100.000 de euro.

Comparativ cu finalul lui S1/2020 se observă că numărul persoanelor fizice cu depozite peste plafonul de 100.000 de euro a crescut cu 5.975, iar valoarea sumelor economisite s-a majorat cu 6,5 mld. lei, respectiv cu 14%.

Numărul deponenților se determină prin însumarea datelor consolidate raportate de fiecare bancă, astfel încât o persoană care are depozite la mai multe instituții de credit este luată în evidență de mai multe ori.

Față de sfârșitul anului 2020 se constată că doar în S1/2021 un număr de 2.708 români au intrat în liga celor cu depozite peste 100.000 de euro la bănci, iar sumele economisite de aceștia au crescut cu mai mult de 7%.

Populația își lasă economiile în grija băncilor, deși acestea plătesc dobânzi modeste.

În ultimul deceniu, numărul conturilor care depășesc pragul de 100.000 de euro s-a majorat de 3,4 ori, iar valoarea sumelor economisite în acest regim este triplă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.