OCDE: Criza bugetară din Germania ar putea încetini economia UE

OCDE: Criza bugetară din Germania ar putea încetini economia UE

Telex » Știri 24 noiembrie 2023  

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a avertizat că criza bugetară din Germania, care a pus sub semnul întrebării cheltuieli planificate în valoare de zeci de miliarde de euro, ar putea încetini economia europeană în următorii ani, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Germania este principalul partener comercial al României, iar, la nivelul UE, Germania este principala destinație a bunurilor exportate de 17 state membre și una dintre primele trei destinații pentru 22 de state membre.

"Dacă vor exista mai puține investiții și cheltuieli în Germania în următorii ani, pentru că vor exista mai puțini bani disponibili, asta va avea în mod inevitabil un impact asupra economiei UE", a declarat directorul biroului pentru Germania de la OCDE, Robert Grundke.

Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a Germaniei a provocat o gaură de 60 de miliarde de euro în finanțele celei mai mari economii europene, astfel că Guvernul german se chinuie să găsească o soluție pentru perioada următoare. Diminuarea cheltuielilor va avea drept consecință faptul că Germania va importa mai puține bunuri intermediare și bunuri finale și servicii din Uniunea Europeană.

"Incertitudinea cu privire la viitorul politicii fiscale are deja un impact negativ asupra activității de investiții a companiilor și comportamentului de consum al gospodăriilor din Germania", a adăugat Grundke.

Sectorul siderurgic din Germania și-a exprimat joi îngrijorările împărtășite de multe companii cu privire la ce se va întâmpla cu fondurile promise de Guvernul de la Berlin pentru transformarea industrială a Germaniei. "Politicienii trebuie să găsească răspunsuri din cauza pierderilor mari de încredere în industrie", a declarat Bernhard Osburg, președintele Asociației producătorilor de oțel din Germania și, totodată, director general la Thyssenkrupp.

Înființată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

În luna ianuarie 2022, Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România și-a depus pentru prima dată candidatura.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.