OECD: Colapsul negocierilor privind impozitarea transfrontalieră ar putea costa 100 de miliarde de dolari

OECD: Colapsul negocierilor privind impozitarea transfrontalieră ar putea costa 100 de miliarde de dolari

Telex » Știri 13 octombrie 2020  

Un eșec al negocierilor internaționale privind impozitarea transfrontalieră, ce ar putea duce la un război comercial, poate șterge peste 1% din activitatea economică globală, a avertizat luni Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), după ce țările au fost de acord să continue negocierile până la mijlocul anului viitor, transmite Reuters, citată de AGERPRES.

OECD a demarat o reformă globală a modului în care multinaționalele din sectorul digital ar trebui taxate. Reformele care sunt analizate în prezent se concentrează pe practica multinaționalelor de a-și înregistra profiturile în țările cu impozite mici, mai degrabă decât în țările unde au cei mai mulți clienți. În cazul în care companiile ar plăti taxe acolo unde își desfășoară afacerile, în loc de locul în care au subsidiarele, veniturile fiscale naționale ar putea crește în total cu 100 de miliarde de dolari pe an, estimează OECD.

Vineri, aproape 140 de state au fost de acord cu extinderea discuțiilor, după ce pandemia de coronavirus (COVID-19) și ezitarea SUA înaintea alegerilor din 3 noiembrie au distrus speranțele că se va ajunge la un acord anul acesta.

Presiunile publice sunt în creștere, opinia publică cere ca multinaționalele profitabile să-și plătească impozitele conform reglementărilor internaționale, după ce pandemia a afectat puternic bugetele naționale, se arată în acordul convenit.

Obiectivul este de a actualiza reglementările internaționale privind impozitarea, în special pentru a descuraja marile companii de internet, cum ar fi Google, Facebook și Amazon, să-și înregistreze profiturile în țările cu impozite mici, cum ar fi Irlanda, indiferent de locul în care sunt clienții lor.

În absența unui nou cadru de reglementare internațional, din ce în ce mai multe guverne intenționează să impună propriile taxe pe serviciile digitale, ceea ce a dus la amenințări cu măsuri de represalii comerciale din partea administrației SUA.

„În cel mai sever scenariu, aceste dispute ar putea reduce PIB-ul global cu peste 1%”, a previzionat OECD.

Invers, noile reglementări pentru impozitarea serviciilor digitale și propusul impozit global minim ar spori impozitarea multinaționalelor cu 1,9% până la 3,2%, sau aproximativ 50-80 miliarde de dolari pe an.

Peste 130 de țări au fost de acord ca planul privind adoptarea unor reglementări globale pentru impozitarea multinaționalelor să fie discutat la reuniunea de săptămâna aceasta a miniștrilor de Finanțe din G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate și emergente), a anunțat vineri, 9 octombrie a.c., ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz.

Scholz a explicat că obiectivul principal al oricărui acord va fi ca țările să se asigure că giganții din domeniul digital, cum ar fi Google, Amazon și Facebook, vor fi făcuți să plătească suficiente impozite.

Anul trecut, SUA au anunțat că au decis să își suspende participare la aceste discuții în cadrul OECD.

Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 36 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.