Oficial BCE: Băncile europene nu sunt pregătite pentru riscurile generate de creditele neperformante

Oficial BCE: Băncile europene nu sunt pregătite pentru riscurile generate de creditele neperformante

Telex » Știri 4 decembrie 2020  

Băncile din zona euro nu sunt pregătite pentru posibila creștere a creditelor neperformante în contextul efectelor crizei economice generată de pandemie, avertizează Andrea Enria, președintele Consiliului de supraveghere al Băncii Centrale Europene (BCE), informează cotidianul Financial Times, citat de Mediafax. Andrea Enria a explicat, într-un discurs rostit la Conferința „Summit financiar global”, organizată de cotidianul Financial Times, că vulnerabilitățile băncilor în pregătirile pentru probabila creștere a creditelor neperformante reprezintă unul dintre factorii luați în considerare în decizia BCE privind permiterea sau nu a reluării plății dividendelor de către bănci.

Andrea Enria a subliniat că unele dintre cele 117 bănci europene pe care le monitorizează sunt „dezorganizate” în privința măsurilor de garantare necesare în contextul probabilei creșteri a creditelor neperformante. Acesta este un factor care generează „preocupări” în rândul membrilor Consiliului de supraveghere al BCE.

Banca Centrală Europeană le-a cerut băncilor din zona euro să sisteze toate plățile dividendelor și recuperării acțiunilor începând din martie, în contextul pandemiei, pentru a menține un capital de 30 de miliarde de euro. În ultimele luni, sectorul bancar face lobby intens pentru a li se permite băncilor puternice să reia distribuirea de capital la începutul anului viitor. „Există o dezbatere intensă” la BCE pe această temă, a declarat Andrea Enria, explicând că decizia va fi influențată și de perspectivele macroeconomice. „Le-am trimis managerilor băncilor aflate sub supravegherea noastră scrisori în care evidențiem anumite probleme pe care vrem să le gestioneze în privința abordării față de riscurile în materie de creditare”, a precizat Andrea Enria.

Banca Centrală Europeană a avertizat băncile europene că, în cel mai grav scenariu prefigurat recent, riscă să se confrunte cu credite neperformante suplimentare în valoare de 1.400 de miliarde de euro, un nivel mai mare decât cel din timpul crizei financiare din 2008.

BCE „va provoca băncile să prezinte proiecții credibile care să ne ofere asigurări suficiente că putem reuși, pentru a avea spațiu suficient de reluare a plăților spre propriii acționari”, a subliniat Andrea Enria.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.