OIV: Producţia mondială de vin s-a redresat în 2018
Numărul 42, 30 oct. - 5 nov. 2018 » Lumea în care trăim
Producţia mondială de vin s-a redresat în 2018, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, arată un raport publicat de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Producţia a crescut cu 12,4% în acest an, până la 282 de milioane hectolitri – una din cele mai mari producţii din acest secol – de la 251 de milioane hectolitri în 2017, când vremea nefavorabilă a afectat semnificativ producţia în Europa.
Excluzând mustul şi sucul, producţia în Europa a sporit cu 19% anul acesta, la un nivel estimat la 168 de milioane hectolitri.
În 2018, producţia a crescut cu 14% în Italia (48,5 de milioane hectolitri), cu 27% în Franţa (46,45 de milioane hectolitri), cele două ţări fiind pe primele locuri în topul producătorilor globali.
În SUA, producţia a crescut cu 2% anul trecut (23,9 de milioane hectolitri), confirmând locul patru în topul mondial.





Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice