OIV: Relaxarea restricțiilor sanitare a dat un impuls comerțului mondial cu vin

OIV: Relaxarea restricțiilor sanitare a dat un impuls comerțului mondial cu vin

Numărul 17, 4-10 mai 2022  »  Roza vânturilor

După un an 2020 perturbat de pandemie, piața internațională a vinului și-a revenit în 2021 grație ridicării progresive a restricțiilor sanitare, astfel încât exporturile au atins cel mai ridicat nivel din istorie, a anunțat Organizația Internaționala a Viei și Vinului (OIV), informează AFP, preluată de Agerpres. În frunte cu vinurile spaniole, volumul global al exporturilor de vin a stabilit un nou record de 111,6 milioane de hectolitri, cu 4% mai mult decât în 2020, continuând o dinamică de creștere înregistrată în ultimul deceniu și depășind chiar nivelul de dinaintea pandemiei, în 2019.

Mai mult, în termeni de valoare, exporturile mondiale de vin au ajuns anul trecut la 34,3 miliarde de euro, în creștere cu 16% comparativ cu 2020, grație în special vinurilor și șampaniei produse în Italia și Franța, precizează OIV în raportul său anual.

În ceea ce privește producția mondială de vin, cifrele OIV arată că aceasta a rămas relativ stabilă în 2021, cu o scădere de doar 1%, sau trei milioane de hectolitri, până la 260 de milioane de hectolitri. Însă pentru doi din cei mai mari producători europeni de vin, Franța și Spania, 2021 a fost un dezastruos, în condițiile în care producția Franței a scăzut cu 19%, iar cea a Spaniei cu 14%.

Pe de altă parte, producția de vin a României a crescut anul trecut cu 16% până la 4,5 milioane de hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 12 la nivel mondial, la egalitate cu Rusia.

Organizația Internaționala a Viei și Vinului (OIV) avertizează că scenariul pentru 2022 este incert din cauza provocărilor ridicate de continuarea pandemiei de Covid-19 și războiul din Ucraina, care a dus la creșterea prețurilor mondiale și a perturbat lanțurile de aprovizionare. OIV reamintește faptul că Rusia a fost în 2021 al 10-lea cel mai mare importator mondial de vin, fiind responsabilă pentru aproximativ 2% din importurile mondiale de vin, și a opta mare piață a vinului în termeni de vânzări.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.