ONRC: Peste 6.000 de firme și-au suspendat activitatea în primul trimestru

ONRC: Peste 6.000 de firme și-au suspendat activitatea în primul trimestru

Telex » Știri 9 mai, 9:08  

Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creștere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 772 (număr în creștere cu 26,44% față de ianuarie-martie 2023), Capitala fiind urmată de județele Cluj, cu 333 firme suspendate (număr în creștere cu 25,19%), Brașov - 268 (+32,67%), Iași - tot 268 (+59,22%) și Timiș - 243 (+42,94%).

La polul opus, cele mai puține suspendări au fost consemnate în județele Covasna - 35 (în creștere cu 9,38% față de primele trei luni din 2023), Ialomița - 38 (+15,15%), Gorj - 41 (+17,14%), Teleorman - 44 (-10,2%) și Giurgiu - 48 (+65,52%).

Cele mai mari creșteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în județele Dâmbovița (+140,26%), Brăila (+96,88%) și Tulcea (+87,10%), în timp ce scăderi au avut loc doar în județele Teleorman (-10,20%), Călărași (-9,38%) și Satu Mare (-5,32%).

Pe domenii de activitate, cele mai multe suspendări s-au înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.405 (+20,09%), în activități profesionale, științifice și tehnice - 625 suspendări (+36,17%) și construcții - 566 suspendări (+62,64%).

În martie 2024, au avut loc 1.686 suspendări de firme, numărul cel mai mare fiind consemnat în București (222) și județele Cluj (100), Iași (82) și Bihor (70).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.