Ordinul nr. 1.730/2023 privind reglementarea unor aspecte contabile. Principalele prevederi

Ordinul nr. 1.730/2023 privind reglementarea unor aspecte contabile. Principalele prevederi

Numărul 24, 21-27 iun. 2023  »  Curier legislativ

Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

După cum a informat CECCAR Business Magazine, recent a fost oficializat Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.730/2023 pentru reglementarea unor aspecte contabile. Prezentăm, mai jos, prevederile actului normativ.

I. Modificări aduse Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014

1. Referitor la obligația de a transmite Raportul cu privire la impozitul pe profit (pct. 5925 din reglementări)

a) Filialele mijlocii și mari, care sunt controlate de către o societate-mamă finală care nu intră sub incidența legislației unui stat membru al UE, atunci când veniturile consolidate au depășit la data bilanțului său, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile financiare anuale consolidate, au obligația să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit privind respectiva societate-mamă finală pentru cel mai recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.

Ce s-a modificat: Cifra de afaceri netă consolidată a fost înlocuită cu „veniturile consolidate”.

b) În cazul unui grup a cărui societate-mamă finală este dintr-o țară terță, obligația de publicare a raportului privind impozitul pe profit poate fi îndeplinită de oricare entitate afiliată din cadrul grupului, cuprinsă în aria de aplicabilitate a acestor reglementări.

Prevedere nou-introdusă în reglementările contabile!

2. Cu privire la conținutul Raportului privind impozitului pe profit (pct. 5929 din reglementări)

Au fost introduse următoarele prevederi:

a) În cazul în care cadrul de raportare financiară aplicabil la întocmirea situațiilor financiare anuale nu definește indicatorul cifră de afaceri netă, veniturile care trebuie prezentate conform acestei secțiuni corespund veniturilor, astfel cum sunt acestea definite de IFRS-uri/cadrul de raportare financiară pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare anuale, cu excepția ajustărilor de valoare și a dividendelor primite de la entități afiliate.

b) Pentru a se evita raportarea de mai multe ori a sumei câștigurilor acumulate, suma câștigurilor acumulate ale unei entități care a deschis sucursala trebuie atribuită jurisdicției fiscale în care își are sediul acea entitate. Jurisdicția respectivă poate fi situată în UE sau într-o țară terță. Prevederile acestui alineat se aplică indiferent dacă sucursalele sunt deschise într-unul sau mai multe state membre.

c) În cazul în care activitățile mai multor entități afiliate pot face obiectul obligației de a plăti impozit pe profit în cadrul unei singure jurisdicții fiscale, informațiile atribuite jurisdicției fiscale respective reprezintă suma informațiilor referitoare la astfel de activități ale fiecărei entități afiliate și ale sucursalelor lor în jurisdicția fiscală respectivă. Dacă mai multe entități afiliate generează rezultat impozabil pe un teritoriu căruia îi corespunde un singur regim fiscal, informația raportată se determină prin agregarea informațiilor corespunzătoare tuturor entităților afiliate și sucursalelor supuse acelui regim fiscal.

d) Nicio informație privind o anumită activitate nu este atribuită simultan mai multor jurisdicții fiscale. În înțelesul acestei prevederi, la stabilirea unei anumite activități este avut în vedere locul de unde este condusă respectiva activitate. Deoarece informațiile referitoare la venituri se referă la operațiunile unei entități stabilite pe teritoriul unei țări, subiect al unui singur regim fiscal, acestea sunt atribuibile numai acelui regim fiscal.

e) Atunci când o entitate care a omis prezentarea de informații reia prezentarea acestora în cadrul perioadei de cinci ani, raportul publicat va cuprinde informații corespunzătoare exercițiului financiar curent și exercițiilor financiare anterioare pentru care nu a publicat informații.

II. Au fost modificate corespunzător și Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016.

III. Completări aduse Ordinului ministrului finanțelor nr. 2.048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici

Au fost introduse următoarele reglementări:

Prevederi pentru o societate-mamă finală al cărui exercițiu financiar coincide cu anul calendaristic

1. Pentru o societate-mamă finală al cărui exercițiu financiar coincide cu anul calendaristic, primul an de raportare corespunde exercițiului financiar al anului 2023, raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit fiind publicat cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2024.

2. În aplicarea prevederilor pct. 1, pentru a determina dacă societatea-mamă are obligație de raportare în primul an de aplicare a prevederilor acestui ordin, aceasta determină dacă veniturile consolidate depășesc cuantumul de 3.700.000.000 lei, atât în exercițiul financiar al anului 2022, cât și în exercițiul financiar al anului 2023. Societatea-mamă finală întocmește raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru exercițiul financiar al anului 2023 dacă veniturile consolidate depășesc cuantumul respectiv în ambele exerciții financiare.

3. Prevederile de la pct. 1 și 2 se aplică, de asemenea, în cazul unei entități autonome.

Prevederi speciale

1. Pentru o societate-mamă finală al cărui exercițiu financiar corespunde, de exemplu, perioadei 1 aprilie 2023-31 martie 2024, primul an de raportare corespunde datei de 31 martie 2024, raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit fiind publicat cel mai târziu până la data de 31 martie 2025.

2. În aplicarea prevederilor pct. 1, pentru a determina dacă societatea-mamă are obligație de raportare în primul an de aplicare a prevederilor acestui ordin, aceasta determină dacă veniturile consolidate depășesc cuantumul de 3.700.000.000 lei, atât în exercițiul financiar încheiat la data de 31 martie 2023, cât și în exercițiul financiar încheiat la data de 31 martie 2024.

Exemplu privind modul de analiză a obligației de raportare

Se consideră următoarea evoluție a veniturilor consolidate ale societății-mamă finale, cu sediul în România: peste cuantumul de 3.700.000.000 lei în exercițiile financiare 2022 și 2023; sub cuantum în exercițiul financiar al anului 2024; peste cuantum în exercițiul financiar al anului 2025; sub cuantumul de 3.700.000.000 lei în exercițiul financiar al anului 2026. Prin urmare, obligații de raportare există pentru fiecare dintre exercițiile financiare ale anilor 2023, 2024, 2025 și 2026.

De reținut!

– Obligația de întocmire a raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit se referă la exercițiul financiar curent, fără a se impune prezentarea de informații corespunzătoare exercițiului financiar precedent celui de raportare.

– În cazul unei entități autonome, cuantumul de 3.700.000.000 lei corespunde veniturilor sale individuale, așa cum se reflectă în situațiile financiare anuale ale acesteia.

– În scopul îndeplinirii obligațiilor de raportare prevăzute de ordin, trimiterea la entități UE are în vedere entități înregistrate în Spațiul Economic European. Ca urmare, rapoartele privind informațiile referitoare la impozitul pe profit trebuie să prezinte informații la nivelul statelor Spațiului Economic European.

– Entitățile raportoare consideră activitățile din statele Spațiului Economic European similar celor dintr-un alt stat membru. În scop de raportare, entitățile cu sediul într-o țară din Spațiul Economic European se consideră ca fiind cu sediul într-un stat membru, și nu într-o țară terță.

– La raportarea informațiilor prevăzute de ordin se utilizează formatul stabilit de Comisia Europeană, adoptat în temeiul art. 48c paragraful (4) din Directiva 2013/34/UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.