OUG nr. 192/2020: Noi prevederi privind munca la domiciliu sau în regim de telemuncă

OUG nr. 192/2020: Noi prevederi privind munca la domiciliu sau în regim de telemuncă

Numărul 44, 10-16 nov. 2020  »  Curier legislativ

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

OUG nr. 192/2020, ce conține noi prevederi privind munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.042 din 6 noiembrie 2020. Actul normativ, așa cum am mai informat în CECCAR Business Magazine, modifică Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă. Prezentăm, în continuare, o sinteză a prevederilor acestei ordonanțe de urgență: 

1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. Până la apariția acestui act normativ, masca era obligatorie în spațiile publice închise, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

2.  Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite, cu respectarea prevederilor Codului muncii.

3. Angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

4. În perioada noiembrie 2020 – 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și a analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem online.

5. Angajatorul are obligația să asigure mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, părțile putând conveni printr-un acord scris inclusiv să fie utilizate cele proprii ale telesalariatului, cu specificarea condițiilor de utilizare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.