Parteneriat pentru derularea proiectului Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți (CRED)

Parteneriat pentru derularea proiectului Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți (CRED)

Numărul 43, 14-20 nov. 2017  »  Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale (MEN) și partenerii desemnați (Institutul de Științe ale Educației, Casele Corpului Didactic din județele Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiș și din municipiul București, respectiv Inspectoratele Școlare Județene Iași, Bihor și ISMB) au semnat recent un acord privind derularea proiectului Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți (CRED). Prezent la eveniment, ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a subliniat relevanța și impactul CRED pentru sistemul de învățământ preuniversitar: „Este cel mai important și mai mare proiect dedicat formării cadrelor didactice. În egală măsură este un demers extrem de ambițios, atractiv inclusiv pentru colaboratorii noștri externi, prin urmare, sper să fie implementat cu succes în următorii patru ani, conform parametrilor asumați”.

Mai exact, în cadrul proiectului se va realiza abilitarea curriculară a 55.000 de cadre didactice (15.000 din învățământul primar și 40.000 din învățământul gimnazial) în vederea unei abordări metodologice centrate pe competențe-cheie, în acord cu noul curriculum. În același timp se urmărește formarea profesorilor în contextul adaptării activităților de învățare la nevoile specifice ale fiecărui elev. În acest sens, vor fi alcătuite 2.750 de grupe de profesori în toate județele și în Capitală, care vor beneficia de 330.000 de ore de formare la nivel național, implicând aportul a 900 de formatori. Se vor acorda subvenții de 600 lei pentru toți cei 55.000 de participanți la cursurile de formare și 150 de premii pentru cadrele didactice autoare de bune practici. De asemenea, vor fi elaborate 18 ghiduri metodologice care acoperă toate disciplinele prevăzute în noile planuri-cadru pentru învățământul primar și gimnazial, respectiv 7.200 de resurse educaționale deschise (RED) pentru toate disciplinele. Acestea vor fi accesibile elevilor și cadrelor didactice atât în centrele de resurse educaționale deschise, cât și pe o platformă online de e-learning.

În primele luni ale proiectului va fi facilitată în rândul decidenților și partenerilor educaționali abordarea curriculară unitară și coerentă, centrată pe competențe, cu scopul de a asigura oportunități egale pentru elevii aparținând grupurilor dezavantajate, inclusiv pentru cei reintegrați în programe de tip A doua șansă. Totodată, prin intermediul activităților incluse în CRED se are în vedere creșterea calității și relevanței educației în școlile aflate în zone cu populație vulnerabilă, ținta fiind reducerea ratei de părăsire timpurii a învățământului prin implementarea de proiecte inovative axate pe dezvoltarea competențelor-cheie, în contexte de învățare curriculare și extracurriculare stimulative și motivaționale, pentru cel puțin 2.500 de elevi.

Realizarea de cercetări și studii tematice privind aplicarea noului curriculum din perspectiva dezvoltării competențelor-cheie, printre care și documentul de politici educaționale Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național, precum și sprijinirea elevilor care aparțin grupurilor vulnerabile sunt alte obiective importante ale CRED. Bugetul alocat este de circa 196,587 milioane lei prin finanțare din fonduri europene (POCU). 

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.